Despre falsificarea mămăligii

Deşi arta culinară este o artă, iar gătitul este şi o minunată formă de relaxare, în sinea mea continui să cred că o mâncare a cărei preparare durează mai mult decât consumarea ei nu merită să existe. Dacă aş sta trei ceasuri lângă o oală de ciorbă pe care mesenii hămesiţi ar înghiţi-o în cinci minute, cred că le-aş da cu oala în cap.
Gospodinele sunt, cred, foarte obişnuite cu ideea că totul e deşertăciune, chiar şi arta (culinară); gătitul e un fel de exerciţiu zen. E ca şi când Leonardo ar fi pictat Gioconda aşteptându-se ca tabloul să fie apoi mâncat în vreun sfert de oră, ca turta dulce, ori să se strice după vreo zi-două şi să înceapă să miroase urât.

Prin urmare, eu mă declar pentru fast-food. Este o chestie minunată. Mâncarea se poate produce mult mai repede decât e mâncată. E ca şi când ai putea face spontan atâtea castele de nisip cât nu pot nărui valurile mării nici în o sută de ani.

Am însă regretul că frumoasa noastră naţie nu participă activ la acest curent global.

De exemplu, eu aş vrea să îmi cumpăr de la chioşc nu hamburgeri, ci brânză cu mămăligă şi smântână.

Există nişte semne de progres. E clar că brânza din comerţ nu e închegată nici de baciul ungurean, nici de cel vrâncean (supravieţuitorii), iar smântâna din cutiile de plastic nu-i bătută cu brighidăul.

Problema noastră este însă că mămăliga nu a fost până în prezent substituită cu produse de sinteză chimică. Tocmai mămăliga, acest produs atât de specific nouă, a rămas naturală. Aici se vede stadiul nostru de ţară bananieră.

Opinia mea este că doar falsificarea mămăligii ne va propulsa în rândul lumii civilizate. Nu-mi rămâne decât să sper că o voi putea cândva cumpăra de la orice chioşc cu fast-food.