Moş Dănilă-i gospodar,
Are-o raţă pe cuibar
Şi raţa îi face-un ou
Ca să-i fie bibelou.
Moş Dănilă are-un cal
Care fuge sus pe deal.
Când calul a nechezat,
Moş Dănilă-a strănutat.
Moş Dănilă are oi
Şi oile-i fac gunoi,
Da-i mai fac şi nişte caş
Ca să-l vândă la oraş.
sâmbătă, 29 decembrie 2012
joi, 20 decembrie 2012
Sufletul, imagini
Am crezut mereu că sufletul omenesc poate fi înfăţişat într-un tablou; însă nu şi într-un relief sau o sculptură, de exemplu.
Dacă priveşti o statuie doar dintr-un anumit unghi, nu ai cum să-ţi dai seama cum arată din alt unghi.
Poţi să priveşti şi un tablou din mai multe unghiuri; însă, dacă îi vezi suprafaţa dintr-un unghi oarecare, poţi deduce matematic modul în care va arăta văzut din oricare alt unghi.
Iar sufletul nu poate fi privit din mai multe puncte de vedere; nu poţi să îi dai ocol, nici târcoale.
Când mă gândesc la o posibilă "imagine a sufletului", prima care îmi vine în minte e un tablou celebru; se numeşte "Figure with meat". Are în el o familiaritate îngrozitoare. Aş rămâne în faţa lui neputând să rostesc nimic, dar nici să închid gura ca pentru tăcere.
Sufletul, implacabil ca un pendul. (nevăzut)
Dacă priveşti o statuie doar dintr-un anumit unghi, nu ai cum să-ţi dai seama cum arată din alt unghi.
Poţi să priveşti şi un tablou din mai multe unghiuri; însă, dacă îi vezi suprafaţa dintr-un unghi oarecare, poţi deduce matematic modul în care va arăta văzut din oricare alt unghi.
Iar sufletul nu poate fi privit din mai multe puncte de vedere; nu poţi să îi dai ocol, nici târcoale.
Când mă gândesc la o posibilă "imagine a sufletului", prima care îmi vine în minte e un tablou celebru; se numeşte "Figure with meat". Are în el o familiaritate îngrozitoare. Aş rămâne în faţa lui neputând să rostesc nimic, dar nici să închid gura ca pentru tăcere.
Sufletul, implacabil ca un pendul. (nevăzut)
marți, 18 decembrie 2012
Sugrumarea privirii
Atât de lacomă, uitarea
Înghit ca un ochi
până la
sugrumarea privirii
pentru puţin mulţumesc
pentru mult nu mai zic
nu mai zic
Toate câte văd
şi mâna o-ntind
şi ochiul, în tăcere
spre-acel orice
care-aş putea fi eu,
rana, cel care ţipă, cel
din care pleacă viaţa
şi-n urma lui, sugrumată, privirea
Înghit ca un ochi
până la
sugrumarea privirii
pentru puţin mulţumesc
pentru mult nu mai zic
nu mai zic
Toate câte văd
şi mâna o-ntind
şi ochiul, în tăcere
spre-acel orice
care-aş putea fi eu,
rana, cel care ţipă, cel
din care pleacă viaţa
şi-n urma lui, sugrumată, privirea
vineri, 7 decembrie 2012
Călătorii
Demult, într-una din vacanţele din liceu, ai mei mi-au pus la dispoziţie o sumă mărişoară de bani. Printre colegi începuseră să fie la modă excursiile în străinătate, iar în acea vacanţă câţiva din ei mergeau cu autocarul prin Europa. La excursia asta se gândiseră şi ai mei; dacă aş fi vrut, mă puteam duce şi eu; dacă nu, treaba mea.
Cântărind bine situaţia, am ales să nu mă duc în excursie, iar din bani mi-am cumpărat mai ales cărţi. Aşa mi-am alcătuit o nesperată bibliotecă din cărţi nou-nouţe, de la "Humanitas", dar şi de la alte edituri.
În mod sigur, azi aş alege excursia.
Fac parte din acei oameni care învaţă foarte mult dintr-o călătorie, fie ea şi doar până în parc ori prin apartamentul propriu. Toate călătoriile m-au marcat mai mult decât cărţile; au lăsat în mine câte o pădure şi un gol.
Îmi place şi literatura de călătorie; mai urmăresc şi unele documentare tv, care mă dezamăgesc de obicei printr-un fapt: în orice călătorie, călătorul ar trebui să plece de acasă; ori călătorul acesta contemporan nu pleacă de acasă, ci dintr-un fel de forum public. Nu e o călătorie, ci doar o diversificare.
Vara, când afară şi în casă e prea cald, mă uit uneori la televizor cu geamul deschis. Aştept să vină o muscă şi să se aşeze pe ecran; o urmăresc apoi îndelung.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)