1.Versiunea profului meu de istorie din liceu:
Omului primitiv i-a căzut halca de carne în foc; era mare pagubă să se piardă, aşa că s-a fript la degete şi a scos-o din foc. A sesizat apoi că e bună şi aşa, chiar mai gustoasă, iar ulterior toţi oamenii peşterilor au deprins obiceiul de a arunca hălcile de carne ecologică în focul cavernei.
2. Versiunea soţiei mele:
În vremuri preistorice, un bizon mare şi gras alerga prin furtuna dezlănţuită. Un trăsnet a căzut din cer şi l-a prăjit, iar oamenii cavernei l-au mâncat şi i-au mulţumit lui Zeus pentru aşa ispravă.
3.Versiunea mea:
Un prădător feroce (urs, leu, hienă de peşteră ori altă creatură dispărută) s-a furişat cu gânduri necurate spre peştera oamenilor. Femeile care păzeau focul i-au dat cu torţele în blană şi l-au incendiat. Bietul animal s-a zbătut o vreme, apoi a murit fript. Femeile l-au luat şi l-au oferit bărbaţilor tribului.
Acestora le-a plăcut ideea; apoi s-au străduit o vreme să vâneze toate animalele cu torţe incendiare. Unui tip genial i-a venit în cele din urmă ideea că e mai bine ca animalele să fie în prealabil ucise şi abia apoi fripte.
Versiunea ta mi se pare cea mai ancorata in realitate. Deci femeile au gatit prima friptura pentru sotii lor care au invatat ceva din asta...
RăspundețiȘtergereAşa este. Tipul care a venit cu ideea că animalele trebuie omorâte înainte de a fi gătite a vrut de fapt să lase gătitul în seama femeilor.
RăspundețiȘtergere