Zi de iarnă rară

Mi-am adus aminte de o povestire care mi-a plăcut când eram mic. Se numea, parcă, "31 Februarie". Când e 29 februarie -o zi destul de rară, dar posibilă- trag speranţe că ar putea veni şi ziua de 31 februarie. Înainte de asta ar fi 30 februarie, o zi despre care nu se ştie nimic. Poate că e o zi în care curge doar timpul -acela newtonian- şi nu se întâmplă nimic.

Am remarcat că s-au scumpit mult ouăle (o fi din cauza procesului lui Adrian Năstase?). În rândurile găinilor s-au operat probabil mari reduceri de posturi. Ele vor trebui să aibă grijă să producă doar ouă şi carne foarte bună, altfel vor fi disponibilizate.

Acum mulţi ani mă împrietenisem cu un cocoş. Era grăsuţ şi apatic; îi spuneam "Gumiţă". Când mă duceam la serviciu îl salutam de după gard: "Salut, Gumiţă!"; era iarnă şi stătea zgribulit ca o minge. În jurul lui ciuguleau vreo patru-cinci găini. Gumiţă mă privea cu un ochi, în semn de salut. La întoarcere, spre seară, mă privea cu celălalt ochi.
Când a venit primăvara, nu l-am mai văzut pe Gumiţă. Probabil că aşteptase plin de speranţe Postul Mare, ori ziua de 31 februarie.

Fiind încă iarnă, deci, să mai ascultăm o dată vocea lui Tristao da Silva (Tristoiul Pădurii); pentru o iarnă care-a fost, pentru Gumiţă şi pentru ziua de 31 februarie, când sper să ne vedem cu toţii: