Din când în când găsesc prin casă câte un lucru (o carte, o cană, o insignă, o jucărie etc.) despre care nu am nicio idee de unde provine. Presupun că mi le aduce Moş Crăciun (am făcut şi o listă cu alţi suspecţi pe care, însă, logica i-a eliminat).
De obicei aceste lucruri sunt bine ascunse şi le găsesc doar cu ocazia unei curăţenii generale, care are loc (împotriva voinţei mele) chiar în preajma Crăciunului.
Probabil că Moşul mi le-a adus de fapt anul trecut, ceea ce mă bucură, pentru că sunt un tip mai paseist.
luni, 26 decembrie 2011
miercuri, 21 decembrie 2011
Ursul în Sahara, lacrimi şi survival
Din când în când mă mai uit la show-ul lui Bear Grylls. Nu sunt prea mare fan, mai ales că unele acţiuni de "supravieţuire" ale lui mi se par de-a dreptul idioate (cum ar fi să "scurtezi drumul" printr-o peşteră activă, mergând prin tumultuosul râu subteran cu o torţă care arde doar 5 minute ... ). În fine, the show must go on.
La ultimul episod văzut, omul era, din câte mi-am dat seama, în munţii Ahaggar din Sahara. Eram atent doar la peisajul indescriptibil, cu stâncării şi deşert.
La un moment dat, însă, Bear îşi aduse aminte de răposatul lui tată, cu care făcea drumeţii la munte; şi, pentru copilul-Bear, nu era important faptul că merge la munte, ci timpul petrecut cu tatăl lui.
Aici mi-au dat lacrimile şi în scurt timp era să plâng cu muci.
Bear îşi depăna în continuare amintirile, remarcând cât de ciudat e că mersul în natură cimentează legăturile dintre oameni. Şi cam atât a filosofat. Nu e omul care să zgârme Misterul ori să-l pună în ramă.
Pe urmă s-a apucat să caute apă şi a găsit. Se prelingea pe nişte stânci, apă de Sahara, cea mai bună apă din lume, cred. Cum însă nu există sete fără foame, a dibăcit printre pietre şi o biată broscuţă.
Ce-a făcut cu broscuţa ? Aţi ghicit.
Biata broscuţă... să fii broască în deşertul Sahara (!) şi să mori decapitată în gura omului care mănâncă orice fără să fie chinez, doar pentru distracţia telespectatorului... Hai, Bear, du-te-n forţele speciale!
La ultimul episod văzut, omul era, din câte mi-am dat seama, în munţii Ahaggar din Sahara. Eram atent doar la peisajul indescriptibil, cu stâncării şi deşert.
La un moment dat, însă, Bear îşi aduse aminte de răposatul lui tată, cu care făcea drumeţii la munte; şi, pentru copilul-Bear, nu era important faptul că merge la munte, ci timpul petrecut cu tatăl lui.
Aici mi-au dat lacrimile şi în scurt timp era să plâng cu muci.
Bear îşi depăna în continuare amintirile, remarcând cât de ciudat e că mersul în natură cimentează legăturile dintre oameni. Şi cam atât a filosofat. Nu e omul care să zgârme Misterul ori să-l pună în ramă.
Pe urmă s-a apucat să caute apă şi a găsit. Se prelingea pe nişte stânci, apă de Sahara, cea mai bună apă din lume, cred. Cum însă nu există sete fără foame, a dibăcit printre pietre şi o biată broscuţă.
Ce-a făcut cu broscuţa ? Aţi ghicit.
Biata broscuţă... să fii broască în deşertul Sahara (!) şi să mori decapitată în gura omului care mănâncă orice fără să fie chinez, doar pentru distracţia telespectatorului... Hai, Bear, du-te-n forţele speciale!
duminică, 18 decembrie 2011
O problemă de minim
Dacă stai nemişcat şi ţii pe spatele gol, timp de 3 ore, o placă de 1 metru pătrat răcită constant la 0 grade, răceşti. Dacă placa are însă un milimetru pătrat, sunt sigur că nu răceşti. Care este aria minimă a plăcii a.î. să răceşti ?
vineri, 16 decembrie 2011
Legenda Ohabei de sub Piatră
Ohaba de sub Piatră este un sat cunoscut mai ales prin prisma munţilor Retezat; de obicei "retezatistul" coboară din tren în halta Ohaba de sub Piatră, unde îl aşteaptă un nene sau un alt nene cu patru roţi, care îl urcă până aproape de intrarea în Parcul Naţional. Altfel, drumul pare destul de lung, mai ales la urcuş.
Am aflat de curând legenda Ohabei de sub Piatră.
Se povesteşte că, demult, pământul era stăpânit de uriaşi. Într-o bună zi, unul din ei a ajuns la poalele Retezatului, unde a observat o piatră foarte mare. A ridicat-o şi - ce să vezi ? - dedesubt mişunau nişte omuleţi.
joi, 15 decembrie 2011
Adoptă un brad artificial !
Brăduțul artificial e singur și foarte nefericit din cauză că nu este natural.
Este un fel de meta-Pinocchio. Ca și el, suferă că nu este viu și adevărat; însă Pinocchio era de lemn veritabil, iar pentru bradul artificial a fi lemnos e doar un vis sublim și zadarnic.
Adoptă un brad artificial ! Fă-l fericit cu ocazia Sărbătorilor, iar după aceea redă-i libertatea de a alege.
Este un fel de meta-Pinocchio. Ca și el, suferă că nu este viu și adevărat; însă Pinocchio era de lemn veritabil, iar pentru bradul artificial a fi lemnos e doar un vis sublim și zadarnic.
Adoptă un brad artificial ! Fă-l fericit cu ocazia Sărbătorilor, iar după aceea redă-i libertatea de a alege.
miercuri, 14 decembrie 2011
Randament
Se pare că orice avantaj ( = câştig, scofală ) este compensat în viaţă printr-un dezavantaj -mai mult sau mai puţin vizibil - de acelaşi calibru. Aşa încât suma câştigurilor şi pierderilor ar trebui să rămână constantă. În realitate se pierde mai mult decât se câştigă şi asta din cauza randamentului, care nu este niciodată 100%.
Diferenţa dintre pierdere şi câştig, un fel de căldură disipată, poluează mediul ambiant, deci oamenii sunt nişte nenorociţi care poluează mediul.
luni, 12 decembrie 2011
Diferenţe
Când eram în clasa a 2-a aveam un coleg ungur, pe nume Tibi. Am sesizat diferenţa dintre el şi noi, românii majoritari, doar cu ocazia unui fenomen care de obicei ne cam speria, numit "Muncă independentă".
Tovarăşa învăţătoare a scris pe tablă "Muncă independentă", iar noi am transcris pe caiete, în loc de "muncă", "mucă"; cu excepţia lui Tibi, care a scris "mună".
Tovarăşa învăţătoare a scris pe tablă "Muncă independentă", iar noi am transcris pe caiete, în loc de "muncă", "mucă"; cu excepţia lui Tibi, care a scris "mună".
miercuri, 7 decembrie 2011
Compromisuri
Unii spun că viaţa e o serie de compromisuri. Adevărat. Dacă nu ai face compromisuri, te-ai lovi de paradoxuri (pentru că realitatea este paradoxală).
Trebuie să te culci pe o ureche şi să ignori contradicţiile. Dă-i să meargă.
E ca în starea de veghe/somn. Când eşti treaz, eşti sigur de o chestie; când dormi eşti sigur de contrar. Mai grav e când eşti între cele două situaţii, în acea ceaţă mahmură din care a luat fiinţă realitatea, prin condensare.
Până când poţi persevera într-un compromis? Nu prea multă vreme; nu poţi jongla la infinit cu o chestie atât de alunecoasă. Noroc că adormi şi pe urmă o iei de la capăt.
Trebuie să te culci pe o ureche şi să ignori contradicţiile. Dă-i să meargă.
E ca în starea de veghe/somn. Când eşti treaz, eşti sigur de o chestie; când dormi eşti sigur de contrar. Mai grav e când eşti între cele două situaţii, în acea ceaţă mahmură din care a luat fiinţă realitatea, prin condensare.
Până când poţi persevera într-un compromis? Nu prea multă vreme; nu poţi jongla la infinit cu o chestie atât de alunecoasă. Noroc că adormi şi pe urmă o iei de la capăt.
vineri, 2 decembrie 2011
Dulce pajişte albastră
Abonați-vă la:
Postări (Atom)