Mie garoafa nu-mi prea spune nimic; în general văd în ea doar banalitate şi platitudine. Sunt florile pe care de obicei le ofer de nevoie vreunei femei insipide sau antipatice.
A fost frumos şi surprinzător să o văd simbolizând libertatea. Poate că şi libertatea ar trebui să fie ceva banal şi elementar pe cât de banală mi se pare garoafa; poate că ar trebui să fie o bază, nu un vârf. E roşie şi simplă ca o rană.
Dacă ar fi să-mi imaginez o floare a libertăţii, ar fi o floare de câmp sau de munte; sălbatică şi cu un parfum pătrunzător, violent, distinct, de neasemuit cu vreo altă mireasmă. Viguroasă, crescând în bătaia vântului, fără teamă de vijelii ori furtuni. Toate gâzele zboară spre ea, înnebunite de miros, dar sunt luate de vânt şi duse departe. E o floare rară, văzută doar de către călătorii încercaţi şi poate doar o dată-n viaţă.
*
Într-o vară am privit îndelung o garofiţă de câmp; era cald şi mă culcasem în iarba înaltă.
Floarea îmi părea o adolescentă eternă, aşa cum a văzut-o Nichita Stănescu pe Nausicaa din "Odiseea". Atunci am jurat să rămân şi eu un adolescent etern. Îmi voi aduce aminte mereu acea zi.
"Land of the free" e de fapt "Land of the slaves". Sintagma "pursuit of happiness", care e dupa parerea mea esenta libertatii umane, a fost falsificata de capitalism si inlocuita cu "sky is the limit". Omul vrea din ce in ce mai mult, desi nu-i trebuie prea mult. In goana nebuna dupa acumulare omul si-a pierdut umanitatea (nici el nu mai stie in ce moment, exact). Suntem defecti, incapabili sa ne ajustam nevoile si sa acceptam sa renuntam la status quo pentru a porni pe un alt drum, intr-o alta cautare. Forta noastra interioara nu mai e o forta.
RăspundețiȘtergere