luni, 6 februarie 2012

Fado

În general îmi place să ascult fado; dar are -nu ştiu de ce- un farmec deosebit atunci când afară ninge. Urmăresc pierdut fulgii care zburătăcesc lin şi ascult această muzică născută în nişte locuri unde, probabil, ninge destul rar.

Se spune că niciun fulg nu seamănă cu altul; uneori conştient de asta, îi privesc ca pe nişte necunoscuţi consumându-şi destinul singular în univers, fiecare din ei contând prea puţin pentru mine. Dacă aş fi etern în viaţa asta, poate că aş fi atent la fiecare fulg; dar se pare că mă grăbesc şi eu spre un capăt. Şi, de dincolo de geam, văd doar zburătăciri care-şi lasă amprenta vagă, luminoasă şi mişcătoare în curgerea unui fado portughez.

De obicei ascult fado singur; ai mei nu-mi prea împărtăşesc ocupaţia. Tot singur mă uit şi la wrestling, dar asta e cu totul altă poveste.

3 comentarii:

  1. Da, foarte frumos scris. Fado-ul creaza contextul pentru o dulce melancolie inofensiva. Iar cand se termina melodia iti amintesti ca trebuie sa pui mana pe lopata si sa dai zapada din jurul masinii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru aceste aprecieri care îmi depăşesc aşteptările melancolice.
    Monty, când lopătezi zăpada adu-ţi aminte că e făcută din fulgi striviţi.

    RăspundețiȘtergere