Flori, fete și băieți

Despre fetele din orașul meu n-am avut, în adolescență, o părere prea bună. Prea gășcăroase, băiețoase, un pic blazate și cu o viziune nu neapărat materialistă, dar cât se poate de prozaică despre viață. Nu mă simțeam confortabil în prezența lor și de obicei chiar mă deprimau. Majoritatea erau și fumătoare; eu n-am fumat în viața mea nici măcar o țigară.
În schimb îmi plăceau florile; nu puteam să le privesc fără o anume reverență adâncă. Sunt probabil unul din puținii bărbați heterosexuali cărora le face plăcere să primească drept cadou flori.

Când am ajuns la facultate, am descoperit cu uimire că există printre studente și altfel de fete decât cele pe care le văzusem în orașul meu. Într-o bună zi, una din ele -azi soția mea- mi-a dăruit un buchet de flori. Surpriza a fost destul de mare, ca și bucuria dealtfel. M-am întors la cămin ținând în mână, destul de emoționat și încurcat, cadoul.
Nu aveam nicio vază în care să pun florile și nici măcar un vas gol, așa încât am evacuat un borcan de castraveți, l-am clătit și am aranjat în el florile, cât m-am priceput eu de bine.

Nu eram singur în cameră; Horațiu părea că doarme în patul alăturat. După nu multă vreme l-am auzit însă căscând; apoi a râgâit ca un aligator și s-a ridicat în capul oaselor. Atunci am observat că era cam vânăt în colțul unui ochi. Horațiu avea prostul obicei să se implice uneori în altercații fizice; dădea mai mult decât încasa și privea această chestie cu un soi de sportivitate: dacă distribuia, să zicem, vreo trei pumni, i se părea onest să și primească unul.
Așezat pe colțul patului, a privit o vreme, cu un aer absent, buchetul de flori din borcan. S-a ridicat apoi, a luat borcanul în mână și l-a privit din toate părțile. Apoi l-a așezat la loc.
-Ce-s astea? a întrebat.
-Flori.
-Ooooo, da! ... a exclamat atunci Horațiu și m-a bătut pe umăr.
După asta, s-a întors înapoi în pat.