Suprapopulare

"Vecinul Neculai Giuga primise cu dragă inimă s-o peţească pe fata lui Lache Trufaşu, găsind că împerechere mai potrivită ca asta nu se făcuse de mult în sat. Băiatul, cine nu-l ştie, e fecior de oameni gospodari, ascultător şi bun de muncă, iar fata nu-i deloc urâtă, are zestre bunişoară şi, judecând-o după mă-sa, nu-i din neamul celor care să-ţi toarne la copii cu nemiluita. Unul, doi cel mult şi gata, s-a oprit. Altele - anul şi găvanul."

(Fănuş Neagu- "Ningea în Bărăgan")

*

Într-o carte a scriitorului polonez Arkady Fiedler aflasem despre un lac canadian în care trăiau doar ştiuci. Ştiucile mari le mâncau pe cele mai mici, acestea pe cele şi mai mici ş.a.m.d. Fireşte, nu există ştiuci oricât de mici. Cele mai mici ştiuci sunt cele abia ieşite din ou (icre), iar acestea se hrăneau probabil cu icre de ştiucă (autorul nu menţionează faptul).

M-am gândit atunci cum ar fi dacă am înlocui lacul cu Pământul nostru, iar ştiucile să fie oamenii. Cum ar fi, oare, dacă pe pământ ar trăi doar oameni şi eventual microbi, fără alte animale sau plante.

De multă vreme omenirea are obsesia suprapopulării. Când ne gândim la 100 de miliarde de oameni, ne gândim de obicei la 100 de miliarde de guri flămânde; asta ar fi problema principală (deşi nici cea inversă nu e neglijabilă; 100 de miliarde de anusuri şi ce ne facem cu atâta rahat).

Părerea mea e că problema hranei e unul din aspectele minore (şi rezolvabile) ale suprapopulării. Se poate mânca hrană sintetică, ori microbi (foarte mulţi, fireşte).

Apoi, putem locui şi pe Lună, pe Marte, Pluton, Sedna, ori pe sateliţi artificiali. Ori ne putem transforma corpul fizic în aşa fel încât să fim noi înşine sateliţi sau planete. Aşa încât neamul omenesc poate nu numai să populeze universul fizic, ci să formeze el însuşi un univers fizic.

Dacă Pământul ar fi locuit doar de oameni, probabil că oamenii şi-ar deveni lor înşişi cele mai puţin interesante entităţi. Copiii ar crede că universul e alcătuit nu din atomi, ci din oameni. Un om ar fi mult mai banal şi mai comun decât un fir de iarbă (specie probabil dispărută) şi chiar decât un fir de praf ori un cub. 

Poate că, urmând tendinţele divergente ale evoluţiei, unii oameni s-ar transforma în copaci, iar alţii în animale carnivore, mâncând oameni (însă aceşti carnivori ar crede probabil despre sine că sunt ierbivori). 

Unii oameni ar începe poate să zboare, asemeni muştelor, păsărilor şi liliecilor; mă întreb ce parte a corpului omenesc se va transforma în aripă. Aş zice că urechile.

În prezent, însă, problema suprapopulării este un moft. 

Dacă aş sta singur într-o cameră, ea ar ajunge foarte repede suprapopulată cu mine însumi. Suntem nişte oameni foarte singuri şi nu prea mai ştim să vorbim. Fiecare răcneşte în felul lui, ajungând în cele din urmă o prezenţă umană insuportabilă.