luni, 30 ianuarie 2012

Contagioase

Pe la serviciu bântuie un microb; el generează o boală a copilăriei pe care am avut neşansa de a nu o face în copilărie. Din cauza asta la serviciu mă simt foarte timid, iar acasă îmi scufund mâinile şi urechile în spirt sanitar.

E posibil ca nici asta să nu ajute, pentru că microbii se adaptează. Există un microb apărut înainte de anii 90, pe nume Tzuicarius vertiginosus , care supravieţuieşte în mediul steril oferit de acele cadouri mici, dar tari, înmânate medicilor care, ca în banc, nu beau nici flori, nici bomboane.

Tzuicarius are ca mediu natural ţuica; însă, o dată cu reforma sistemului medical, a devenit mult mai puţin mofturos. S-a adaptat la alcoolul sanitar, iar după ultimele cercetări se bălăceşte cu graţie şi în formol, fără să-l doară citoplasma.
Mai jos ataşez o imagine a lui Tzuicarius vertiginosus în sucul gastric:

Se pare că acest microb infam se pregăteşte să atace şi distileriile scoţiene, ba chiar şi pe unchiul Jack din Tennessee. Unii spun că început să-i placă alcoolul de origine agricolă; se ştie că, după ce te obişnuieşti cu ceva, începe să-ţi şi placă.

Deocamdată nu-mi rămâne decât să sper că alcoolul sanitar cu care îmi tratez mâinile e încă neinfestat. Undeva în univers, însă, microbul şi microbiţa îşi fac de cap, plănuind distrugerea umanităţii.

2 comentarii:

  1. S-ar putea sa mai fi ramas ceva mazga malefica in tine, cat sa nu-ti faci griji :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mâzga e imună, eu nu. Na, că i-am scris numele cu literă mică.

    RăspundețiȘtergere