Viaţa la ţară

Eu am o părere foarte bună despre viaţa la ţară; şi despre ţărani, în general. Vă pot spune o mulţime de lucruri minunate, nostime ori chiar sublime legate de acest subiect.
În realitate, însă, viaţa la ţară (şi mai ales munca la ţară) nu îmi prea place, pentru că mi se pare grea. În sinea mea sunt un orăşean, un om al târgului mic; unul care s-ar scula devreme doar pentru a-şi bea cafeaua cu câţiva amici, la cafeneaua din colţul străzii, cu ziarul local în faţă, ascultând critic ultimele bârfe.

Dacă aş avea o casă la ţară, aproape sigur n-aş ţine niciun animal domestic productiv. Poate nici măcar un câine. Îmi plac animalele sălbatice, iar pentru cele domestice am un soi de compasiune amestecată cu dubiu. Ar fi utilă totuşi o pisică, pe care aş ţine-o 100% nemâncată, întru nimicirea rozătoarelor; însă, pentru acest lucru, e mult mai eficientă o cucuvea.

Mi-aş dori totuşi o casă la ţară pentru următoarele dotări de vis:

1. O afumătoare (cu fum rece )
Aş face peşte afumat, plus tot soiul de pastrame, cârnaţi şi brânzeturi afumate care îmi fac deliciul matinal.
Nu m-aş pricepe să construiesc singur o afumătoare, dar am un prieten la care pot apela. Nici el n-a construit în viaţa lui o afumătoare, dar are o carte care tratează despre asemenea alcătuiri; iar cartea este citită din scoarţă-n scoarţă.

I-am spus cândva că aş vrea să-mi construiesc o afumătoare şi mi-a schiţat imediat, pe un colţ de hârtie, vreo trei variante de construcţie.

2. Un cazan de ţuică
Aici nu mai are rost să comentez; orice om cumsecade îşi doreşte acest obiect pe care n-ai cum să-l amplasezi în condiţii urbane.

3. O pivniţă încăpătoare
Dotată cu butoaie (pline) din lemn de stejar şi dud, rafturi largi şi un hamac în care să-mi petrec zilele călduroase de vară.

P.S. Aş mai putea să zbier de unul singur prin curte, să râd ciudat şi să fac tot felul de zgomote năstruşnice. Le-aş inspira probabil teamă vecinilor, ceea ce e OK, pentru că nu-mi prea place să primesc vizite.