Cu câţiva ani în urmă mi-am anunţat toţi colegii de serviciu, cu o lună înainte, ce mi-aş dori de ziua mea. Era vorba despre cartea "Fiinţă şi timp" ( Heidegger ). Le-am indicat exact librăria de unde pot să o cumpere (inclusiv orarul librăriei), preţul cărţii şi cât îi revine de plătit fiecăruia, în condiţiile unei contribuţii egale (le revenea câte o sumă rezonabilă). Mi-au cumpărat cu totul altceva, considerabil mai scump, o chestie de care nu aveam nevoie şi de care nu-mi mai aduc aminte.
Altădată i-am convocat la o masă rotundă şi le-am zis "Buey, hai să ne băgăm fiecare în câte un partid, din alea care au şanse la parlament. Prin tragere la sorţi, ca pe urmă să ne fie bine la toţi; dacă iese nasol după alegeri, eventual ne dăm demisia." Cotoarbele n-au vrut...
Colegii mei sunt nişte persoane imposibile, dar nu-şi dau seama de asta. În plus, mă sună uneori în weekend ca să ieşim la o bere, având impresia greşită că aş avea chef să-i văd şi în afara orelor de serviciu.
Eu de ziua mea le-am indicat colegilor de munca 3 titluri de carti pe care mi le doresc si bineinteles preturile. Colegii mei nu citesc deloc. Insa sunt oameni de bun simt. Exact cartile alea 3 mi le-au facut cadou.M-am bucurat nespus. Doua dintre ele le-am si citit.
RăspundețiȘtergereAş spune că asta reflectă diferenţa dintre corporaţie şi firma mică.
Ștergere