Păcală şi Orfeu

Când eram la grădiniţă, tovarăşa educatoare ne ducea deseori la teatrul de păpuşi. Îmi plăcea mult şi, poate din cauză că părinţii mei erau prieteni cu tovarăşa educatoare, am continuat să merg la spectacolele teatrului de păpuşi şi după ce am ajuns la şcoală, pentru încă vreo patru ani.
Mergeam împreună cu un coleg de clasă. Sala era plină de puştime de grupa mare, mijlocie sau mică, dar ţin minte că erau şi destui copii mai mărişori, ca noi; nostalgici, probabil.

Într-o primăvară am văzut un spectacol mai aparte, unul din puţinele pe care mi le aduc aminte. Era "Isprăvile lui Păcală". Un teatru de păpuşi, însă Păcală era interpretat de un actor. Avea o căciulă foarte înaltă şi părea nu doar amuzant, ci şi amuzat de situaţiile din scenariu.

După mulţi ani de atunci am citit un studiu al cercetătoarei Sabina Ispas, în care îl numeşte pe Păcală "personaj infernal", care îşi provoacă partenerul şi îl determină să-şi dezvăluie latura întunecată a personalităţii. Probabil că aşa este.
Ţin minte şi acum isprăvile lui Păcală şi mai ales pe cea de la moara dracilor. Atunci, după ce îi mătrăşise bine pe draci şi tot sistemul, a venit momentul ca Păcală să se etaleze în mod magistral: s-a apucat să cânte. Un cântec săltăreţ, de prin Oltenia sau Teleorman, din câte îmi aduc aminte. Păcală cânta, iar dracii îl acompaniau la cobze, cumva obligaţi de situaţie, dar cu frenezie şi în delir. Cântecul acela zglobiu avea o forţă constrictivă teribilă şi ascunsă; dracii, învinşi şi vai de mama lor, erau puşi nu doar să joace după cum le cânta Păcală, ci să îi şi ţină hangul.

*

În infern a mai coborât un alt erou mitologic, Orfeu. 

Nu s-a dus să macine cenuşă la moara dracilor, ci să îşi salveze soţia, pe Eurydice. Cântând din liră a reuşit să-l îmblânzească pe Cerber, cumplitul câine cu trei capete, paznic al infernului şi să-l înduplece chiar pe Hades, stăpânul lumii subpământene. Mai departe, legenda o ştiţi sau o puteţi afla.

Cu totul altfel decât Păcală trebuie să fi cântat Orfeu în infern. Ce-i drept, el mersese acolo în alte scopuri.

*

Cât despre mine şi colegul meu de clasă, pe la începutul clasei a cincea am fost pentru ultima oară la teatrul de păpuşi.

Când am ieşit din sală, după un spectacol foarte reuşit, era o zi frumoasă de toamnă, blândă şi aurie. Ne-am uitat atunci unul la celălalt şi ne-am dat seama că suntem băieţi cam mari şi nu ne mai stă bine pe la teatrul de păpuşi. 

De-atunci şi până la sfârşitul şcolii generale am mai mers doar pe la filme, care însă nu m-au prea pasionat niciodată.