Voracitatea vieții

”În “Bucureştii de altădată”, ziaristul Constantin Bacalbaşa susţine că umoristul Nae Orăşanu ar fi cel care a denumit mititeii, la cârciuma Iordache, de pe strada Covaci (vechiul centru istoric al Bucureştiului, zona Lipscani), ţinută de către un ardelean: Iordache Ionescu.  Legenda spune că au apărut într-o seară când nevoia l-a împins pe proprietar, rămas fără maţe pentru cârnaţi, să pună direct pe grătar amestecul acestora.” (http://www.cevabun.ro/ )

Conform legendei, micii românești sunt un produs nu al artei culinare, ci al lăcomiei și lipsei care a trunchiat rețeta cârnaților. Primii mici au fost o umplutură fără coajă, un fond fără formă.

O poveste plauzibilă și -aș zice- tipic românească, dar specifică mai ales sudului României; o zonă non-mioritică, în care se trăiește mai pe apucate, lucrul e deseori abandonat, dar nu tărăgănat și totul e parcă tăiat mai din scurt.
Micul, un regres adaptativ al bucătăriei; o amoebă de carne sfârâind pe grătar. N-aș putea spune că nu-mi place. E gustos și bizar în simplitatea lui.
Lăcomia devorează formele, până ajunge să se înece în inform.

*

 

 

 

1 Mai 2013: Sf. Prooroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora (Sf. şi Marea Miercuri; Denia de Miercuri seara) (Numai seara, pâine şi apă)