Contagioase

Pe la serviciu bântuie un microb; el generează o boală a copilăriei pe care am avut neşansa de a nu o face în copilărie. Din cauza asta la serviciu mă simt foarte timid, iar acasă îmi scufund mâinile şi urechile în spirt sanitar.

E posibil ca nici asta să nu ajute, pentru că microbii se adaptează. Există un microb apărut înainte de anii 90, pe nume Tzuicarius vertiginosus , care supravieţuieşte în mediul steril oferit de acele cadouri mici, dar tari, înmânate medicilor care, ca în banc, nu beau nici flori, nici bomboane.

Tzuicarius are ca mediu natural ţuica; însă, o dată cu reforma sistemului medical, a devenit mult mai puţin mofturos. S-a adaptat la alcoolul sanitar, iar după ultimele cercetări se bălăceşte cu graţie şi în formol, fără să-l doară citoplasma.

Mai jos ataşez o imagine a lui Tzuicarius vertiginosus în sucul gastric:

Se pare că acest microb infam se pregăteşte să atace şi distileriile scoţiene, ba chiar şi pe unchiul Jack din Tennessee. Unii spun că început să-i placă alcoolul de origine agricolă; se ştie că, după ce te obişnuieşti cu ceva, începe să-ţi şi placă.

Deocamdată nu-mi rămâne decât să sper că alcoolul sanitar cu care îmi tratez mâinile e încă neinfestat. Undeva în univers, însă, microbul şi microbiţa îşi fac de cap, plănuind distrugerea umanităţii.

Budeukbul

Unul din puţinele seriale tv pe care le-am urmărit cu sârguinţă este "Jumong"; un serial coreean. Personajul cel mai interesant era unul negativ, pe nume Lordul Budeukbul. Aş pune o poză cu el, dar n-am găsit niciuna relevantă.
Budeukbul putea să privească pe sub propriii ochi; era de-a dreptul crâncen. Mă făcea să-mi aduc aminte dictonul "cave canem". Nu te pui cu Budeukbul, îl laşi în ale lui. Noroc că avea rază scurtă de acţiune; în stilul în care îşi ridica ochii spre fruntea aplecată nu putea să vadă prea departe.

De multe ori mă uitam la film doar ca să-l văd pe Budeukbul, aşa cum mă uit la "Doi bărbaţi şi jumătate" doar pentru Charlie. Foarte negativ Budeukbul ăsta, mare caracter.

Demonul antivacanţei

Pentru mine, vacanţa este o cale a Adevărului.

Din păcate, însă, oricât de ciudat ar părea, oamenii îşi doresc foarte rar vacanţa; de obicei, doar atunci când ajung la o epuizare existenţială. Afirm cu toată încrederea că un om în stare bună şi care nu îşi simte apropierea morţii nu vrea în mod obişnuit să fie în vacanţă, ci să lucreze şi chinuie Universul.

În orice om, oricât de relaxat, există o încrâncenare perversă şi absurdă, cu atât mai periculoasă cu cât este mai ascunsă; fiecare om e un rege Xerxes care bate marea cu lanţul.

Suntem într-un fel sau altul autocondamnaţi la trudă, striviţi sub piciorul (dotat cu toc cui) al demonului antivacanţei, înotând fără speranţă în mâzga malefică.

Ora globală

Chestia asta cu fusele orare mi se pare foarte nelalocul ei. Mult mai bine ar fi ca la un moment dat să fie aceeaşi oră pe tot Pământul. Probabil că la unii ar fi noapte pe la 3 după amiază; norocul lor.

Şi orarul de lucru ar trebui să fie la fel, de la 9 la 17 pentru toată lumea.

Poate că unii vor fi nemulţumiţi de faptul că se trezesc noaptea şi dorm ziua; acestea sunt manifestări primitive, atavice. Până la urmă vom ajunge la acea maturitate şi detaşare care să ne permită să privim dincolo de acest fals inconvenient; mult mai important este consensul global.

Probabil că la populaţiile cu activitate nocturnă vor apărea nişte mutaţii, care ar putea fi contracarate de ingineria genetică; aceasta va crea noi locuri de muncă, dacă nu cumva oamenii vor prefera să rămână mutanţi naturali, rasişti mândri de genele lor ori umanitari luptând pentru combaterea discriminării.

Capitalism

Fiecare din oameni simte impulsul de a lupta pentru ceva , aşa încât ajung deseori să-şi neglijeze propria persoană. Vezi destui revoluţionari, artişti cu părul vâlvoi care se consumă pentru o chestie sau meta-chestie, fără să ţină cont de sănătate şi alte implicaţii. Nu ştiu dacă e bine aşa.

Oamenii au prea des sentimentul nimicniciei, caută fiinţa pe te miri unde sau pe niciunde, uitând că ne-am născut cu existenţa în buzunar (deşi eram, se pare, în fundul gol).

Trebuie să te ocupi de tine şi atât, ceva mai bine decât a făcut-o mama când erai mic. Atunci vei începe să iradiezi bunăstare autentică, ca Soarele de pe cer, ca Ştefan cel Mare. Lumina ta va încălzi şi alte suflete, va declanşa acea germinaţie stelară care ne va face pe toţi frumoşi şi graşi spiritual.

Orice e bun, pozitiv, uman şi transcendent rezultă logico-matematic din interesul propriu, pe care e bine să-l cultivăm atent, ca pe o floare rară.

Profesori

Eu şi colegii mei de şcoală am rămas multă vreme ataşaţi de tovarăşa învăţătoare din clasele 1-4. Când am intrat în clasa a cincea ni se părea că am rămas singuri în univers; dar, până la urmă, ne-am adaptat.

Pe vremea când eram în liceu, însă, tovarăşa-doamna învăţătoare nu mai era învăţătoare, ci angajat de succes al unei firme. Ţin minte că am rămas un pic pe gânduri când am aflat vestea; era ca şi când un drum s-ar fi închis în urma mea. Destul de trist, cu toate că drumul are sens unic şi oricum nu te mai poţi întoarce.

Profesorii care mi-au plăcut -oameni serioşi- şi-au văzut de drum: cancer, infarcturi, iar unul din ei a intrat cu motocicleta sub un camion. Acum -prin forţa împrejurărilor- încep să-i apreciez mai mult pe cei care au rămas în viaţă.

O să încerc să-i mai vizitez câteodată, chiar dacă nu m-am ataşat deloc de ei; cred că poţi afla oricând foarte multe lucruri de la un profesor. Oamenii aceştia cu pălărie sunt ca nişte ciuperci fermecate într-o pădure ostilă.

Regula de uraniu

Este bine ca nivelul virulenţei să nu îl depăşească pe cel al inteligenţei.

(Din această cauză am mereu în dotare mari rezerve de bunătate.)

Nerespectarea acestei reguli duce la urâţirea constantă şi durabilă a lumii, de la dispariţia marilor dinozauri încoace. Deseori te trezeşti devorat de forţe cretine şi implacabile.