Ciorba de perișoare

Ciorba de perișoare trebuie mâncată destul de repede, pentru că altfel perișoarele încep să se înmulțească prin diviziune și între timp consumă tot zarzavatul.
Dacă nu o mănânci suficient de repede, obții o oală cu apă chioară doldora de perișoare flămânde și fără niciun gust, pentru că au mâncat tot ce mai era în ciorbă și nu mai au nici măcar suc propriu.

Cineva a zis că, dacă nu mănânci ciorba de perișoare, nu se întâmplă cele de mai sus, ci ciorba se strică. Firește că nu are dreptate, însă povestea lui are un sâmbure de adevăr: dintr-o ciorbă stricată nici perișoarele nu mănâncă; în consecință, ele nu se mai înmulțesc prin diviziune și plutesc letargic.

Acasă

Ce înseamnă ”a fi acasă” ? Cei mai mulți oameni înțeleg prin ”acasă” casa pe care și-au construit-o ori - dacă nu sunt prea pretențioși - cea pe care și-au găsit-o și care le corespunde prin afinitate.
Un loc sigur, în care se simt ei înșiși.

Pentru mine, ”acasă” înseamnă locul în care m-am născut și am făcut primii pași pe care mi-i aduc aminte. Locul în care am fost cel mai vulnerabil și cel mai ocrotit.
Locul primelor spaime și al luptelor care nu se vor încheia niciodată. Are în el neasemuite cuiburi de liniște; însă, în întregul lui, nu e confortabil, nici comod, nici sigur. Acasă nu mă simt eu însumi, ci simt mai degrabă neliniștea de a fi. E un loc viu; prin comparație cu această ”acasă”, casa pe care ți-o construiești ori ți-o alegi seamănă aproape cu un mormânt.

Moş Dănilă

Moş Dănilă-i gospodar,
Are-o raţă pe cuibar
Şi raţa îi face-un ou
Ca să-i fie bibelou.

Moş Dănilă are-un cal
Care fuge sus pe deal.
Când calul a nechezat,
Moş Dănilă-a strănutat.

Moş Dănilă are oi
Şi oile-i fac gunoi,
Da-i mai fac şi nişte caş
Ca să-l vândă la oraş.

Sufletul, imagini

Am crezut mereu că sufletul omenesc poate fi înfăţişat într-un tablou; însă nu şi într-un relief sau o sculptură, de exemplu.
Dacă priveşti o statuie doar dintr-un anumit unghi, nu ai cum să-ţi dai seama cum arată din alt unghi.
Poţi să priveşti şi un tablou din mai multe unghiuri; însă, dacă îi vezi suprafaţa dintr-un unghi oarecare, poţi deduce matematic modul în care va arăta văzut din oricare alt unghi.

Iar sufletul nu poate fi privit din mai multe puncte de vedere; nu poţi să îi dai ocol, nici târcoale.

Când mă gândesc la o posibilă "imagine a sufletului", prima care îmi vine în minte e un tablou celebru; se numeşte "Figure with meat". Are în el o familiaritate îngrozitoare. Aş rămâne în faţa lui neputând să rostesc nimic, dar nici să închid gura ca pentru tăcere.

Sufletul, implacabil ca un pendul. (nevăzut)

Sugrumarea privirii

Atât de lacomă, uitarea

Înghit ca un ochi
până la
sugrumarea privirii

pentru puţin mulţumesc
pentru mult nu mai zic
nu mai zic

Toate câte văd
şi mâna o-ntind
şi ochiul, în tăcere
spre-acel orice
care-aş putea fi eu,
rana, cel care ţipă, cel
din care pleacă viaţa
şi-n urma lui, sugrumată, privirea

Călătorii

Demult, într-una din vacanţele din liceu, ai mei mi-au pus la dispoziţie o sumă mărişoară de bani. Printre colegi începuseră să fie la modă excursiile în străinătate, iar în acea vacanţă câţiva din ei mergeau cu autocarul prin Europa. La excursia asta se gândiseră şi ai mei; dacă aş fi vrut, mă puteam duce şi eu; dacă nu, treaba mea.

Cântărind bine situaţia, am ales să nu mă duc în excursie, iar din bani mi-am cumpărat mai ales cărţi. Aşa mi-am alcătuit o nesperată bibliotecă din cărţi nou-nouţe, de la "Humanitas", dar şi de la alte edituri. 

În mod sigur, azi aş alege excursia.

Fac parte din acei oameni care învaţă foarte mult dintr-o călătorie, fie ea şi doar până în parc ori prin apartamentul propriu. Toate călătoriile m-au marcat mai mult decât cărţile; au lăsat în mine câte o pădure şi un gol. 

Îmi place şi literatura de călătorie; mai urmăresc şi unele documentare tv, care mă dezamăgesc de obicei printr-un fapt: în orice călătorie, călătorul ar trebui să plece de acasă; ori călătorul acesta contemporan nu pleacă de acasă, ci dintr-un fel de forum public. Nu e o călătorie, ci doar o diversificare.

Vara, când afară şi în casă e prea cald, mă uit uneori la televizor cu geamul deschis. Aştept să vină o muscă şi să se aşeze pe ecran; o urmăresc apoi îndelung.

Măghiran

În preajma sărbătorii Marii Uniri obişnuiesc să scriu câte un mic articol cu subiect naţional românesc. Iată-l pe cel de anul acesta, în cele ce urmează.

*

Poate cele mai cunoscute versuri populare în care apare măghiranul sunt  "Foaie verde măghiran/ M-a făcut mama oltean":

Măghiranul apare însă des în folclorul din Ardeal; vorba cântecului,
"De la Turda pân la Cean/ Drumu-i plin de magheran":



În cântecul "Câte fete-s bihorene" e invocat din nou măghiranul: "Măgheran, crenguţă verde/ Mândra cu sprâncene negre..."

DUMITRU SOPON - Cate fete-s bihorene

Cu "foaie verde măghiran" începe şi cântecul haiducului Dăianu, ale cărui isprăvi le ştiam pe dinafară în copilărie:

Felician Fărcaşu - Cantecul haiducului Daian

Mărturiile folclorice dovedesc un prestigiu deosebit al acestei plante în tradiţia românească. O iarbă magică; în antichitatea greacă era asociată zeiţei Afrodita. La noi, măghiranul e tot de dragoste, dar şi de tinereţe fără bătrâneţe.

*

În contrast vizibil cu importanţa fundamentală pe care o au în versurile populare sunt "Măgheranii" poetului Dimitrie Anghel:

"Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste,

Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte

S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,

Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste."

Ca motive folclorice apar mai ales părţile vegetative ale plantei ("foaie verde măghiran", "măgheran, crenguţă verde"), dar şi florile şi planta ca întreg. Măghiranul are o tradiţie simbolică impresionantă şi în versurile populare, ca şi în universul rural, nu este în niciun caz umil şi şters.
"Poetul florilor" trăieşte însă într-o ignorantă lume urbană, ruptă de tradiţie şi care de-abia începe să-şi silabisească incult impresiile din natură.

Măgheranii, a căror esenţialitate e percepută probabil independent şi cu destulă clarviziune de către D.Anghel, sunt într-adevăr ignoraţi într-o lume în care tot ce fac oamenii e să supravieţuiască vremelnic şi fără speranţă, precum florile într-o vază.