Călătorii

Demult, într-una din vacanţele din liceu, ai mei mi-au pus la dispoziţie o sumă mărişoară de bani. Printre colegi începuseră să fie la modă excursiile în străinătate, iar în acea vacanţă câţiva din ei mergeau cu autocarul prin Europa. La excursia asta se gândiseră şi ai mei; dacă aş fi vrut, mă puteam duce şi eu; dacă nu, treaba mea.

Cântărind bine situaţia, am ales să nu mă duc în excursie, iar din bani mi-am cumpărat mai ales cărţi. Aşa mi-am alcătuit o nesperată bibliotecă din cărţi nou-nouţe, de la "Humanitas", dar şi de la alte edituri. 

În mod sigur, azi aş alege excursia.

Fac parte din acei oameni care învaţă foarte mult dintr-o călătorie, fie ea şi doar până în parc ori prin apartamentul propriu. Toate călătoriile m-au marcat mai mult decât cărţile; au lăsat în mine câte o pădure şi un gol. 

Îmi place şi literatura de călătorie; mai urmăresc şi unele documentare tv, care mă dezamăgesc de obicei printr-un fapt: în orice călătorie, călătorul ar trebui să plece de acasă; ori călătorul acesta contemporan nu pleacă de acasă, ci dintr-un fel de forum public. Nu e o călătorie, ci doar o diversificare.

Vara, când afară şi în casă e prea cald, mă uit uneori la televizor cu geamul deschis. Aştept să vină o muscă şi să se aşeze pe ecran; o urmăresc apoi îndelung.