Măghiran

În preajma sărbătorii Marii Uniri obişnuiesc să scriu câte un mic articol cu subiect naţional românesc. Iată-l pe cel de anul acesta, în cele ce urmează.

*

Poate cele mai cunoscute versuri populare în care apare măghiranul sunt  "Foaie verde măghiran/ M-a făcut mama oltean":

Măghiranul apare însă des în folclorul din Ardeal; vorba cântecului,
"De la Turda pân la Cean/ Drumu-i plin de magheran":



În cântecul "Câte fete-s bihorene" e invocat din nou măghiranul: "Măgheran, crenguţă verde/ Mândra cu sprâncene negre..."

DUMITRU SOPON - Cate fete-s bihorene

Cu "foaie verde măghiran" începe şi cântecul haiducului Dăianu, ale cărui isprăvi le ştiam pe dinafară în copilărie:

Felician Fărcaşu - Cantecul haiducului Daian

Mărturiile folclorice dovedesc un prestigiu deosebit al acestei plante în tradiţia românească. O iarbă magică; în antichitatea greacă era asociată zeiţei Afrodita. La noi, măghiranul e tot de dragoste, dar şi de tinereţe fără bătrâneţe.

*

În contrast vizibil cu importanţa fundamentală pe care o au în versurile populare sunt "Măgheranii" poetului Dimitrie Anghel:

"Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste,

Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte

S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,

Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste."

Ca motive folclorice apar mai ales părţile vegetative ale plantei ("foaie verde măghiran", "măgheran, crenguţă verde"), dar şi florile şi planta ca întreg. Măghiranul are o tradiţie simbolică impresionantă şi în versurile populare, ca şi în universul rural, nu este în niciun caz umil şi şters.
"Poetul florilor" trăieşte însă într-o ignorantă lume urbană, ruptă de tradiţie şi care de-abia începe să-şi silabisească incult impresiile din natură.

Măgheranii, a căror esenţialitate e percepută probabil independent şi cu destulă clarviziune de către D.Anghel, sunt într-adevăr ignoraţi într-o lume în care tot ce fac oamenii e să supravieţuiască vremelnic şi fără speranţă, precum florile într-o vază.