Zăbavă

Ce rost mai e când, prea-ngrijit,

N-ai timp de stat şi de privit

Şi vreme n-ai, pe sub copaci

Să caţi prelung, ca oi şi vaci.

De treci prin codri să vezi cum

şi-ascunde pârşul nuci în drum.

Să vezi, în miez de zi deschis,

Al nopţii râu, de stele-aprins.

Clipind e frumuseţea-n loc,

Se-nvârt picioarele-i în joc.

Nu-i timp s-aştepţi acel surâs

Pe care ochii ei l-au spus.

Sărman ni-i rostul, irosit

Când vreme nu-i de zăbovit.


(  William Henry Davies, "Leisure" ; contrar mai vechii afirmaţii că nu am tradus-o niciodată, iată, mai sus, o încercare stângace  )