Inspirat
de postul meu anterior, mi-am adus aminte de căţeluşa Laika - http://ro.wikipedia.org/wiki/Laika
Se numea Laika pentru că era laică,
aşa cum se cuvine unui câine sovietic.
("LÁIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care
nu ține de biserică; care este
independent față de confesiunile religioase;
mirean; lumesc." - cf. NODEX )
De pe ro.wikipedia aflăm că:
"Căţeluşa ce va primi
ulterior numele de Laika a fost găsită şi selectată dintre câinii care
vagabondau pe străzile Moscovei. Oamenii de ştiinţă sovietici au decis
presupunând că animalele provenite din astfel de condiții sunt adaptate şi pot îndura mai bine condiţiile de frig
extrem si foamete. Subiectul ales, Laika, era o corcitură femelă în greutate de
cinci kg şi în vârstă de aproximativ trei ani"
Părerile asupra morţii Laikăi sunt
împărţite. Opinia mea este că, deşi a fost un câine laic, a murit în urma unui
sacrificiu păgân în toată regula. Sovieticii au oferit în acest mod un câine
zeilor Cosmosului, pentru ca aceştia să le fie favorabili lor şi omenirii în
explorările care vor urma.
Sper sa ne povestesti ceva si despre Misha, celebra mascota a Jocurilor Olimpice de vara, Moscova 1980.
RăspundețiȘtergereAm avut o insignă originală cu Mişa; am făcut-o cadou cuiva.
ȘtergereEu il am pe Misa din cauciuc. Inca il am. Are 32 de ani.
ȘtergereCrezi că era mai bine ca sovieticii să trimită un urs în Cosmos?
RăspundețiȘtergereNu stiu ce sa zic. Incerc sa ma gandesc de ce animal mort mi-ar fi mai mila. De un urs sau de un caine? E greu, e foarte greu. Nu ma pot decide. Adica, intre un urs si o oaie ar fi fost simplu ca de oaie nu imi este mila, dar intre urs si caine nu stiu. Tu ce zici?
RăspundețiȘtergereDe o oaie nu îţi este milă ? Interesant. De ce oare ?
RăspundețiȘtergerePentru ca oaia nu are personalitate. Ursul are personalitate. Si cainele la fel.
RăspundețiȘtergereCum să nu aibă oaia personalitate? Eşti culmea.
RăspundețiȘtergereOaia are personalitate... de turma, la fel ca multi oameni. :)
RăspundețiȘtergereAcela se cheamă instinct de turmă, nu personalitate de turmă. Sincer, nu pari să ştii mare lucru despre oi, nici tu, nici tovarăşul Gabriel. Oile au fiecare personalitatea ei, cel puţin la fel de pronunţată ca a câinilor.
RăspundețiȘtergere@Gabriel:
RăspundețiȘtergereuite-te numai putin la mishu mutant... cum sa afirmi ca oitele nu au personalitate? :(
Mishu are dublă personalitate, una din ele este virtuală.
RăspundețiȘtergere