Ursul, mielul şi mierea

De la vârste destul de fragede, copiii învaţă să asocieze ursul cu mierea. Există multe poze cu ursuleţi pofticioşi mâncând miere din borcan ori devorând faguri, există chiar şi borcane în formă de urs pline cu miere, sugerând că ursul poate mânca atâta miere până se umple complet.

De fapt, ursul nu are nicio contribuţie la producerea mierii, el doar o consumă într-un mod destul de nemeritat.

Prin asocierea dintre urs şi miere, copilul învaţă să aibă un comportament oportunist şi predator. Găseşti ceva bun? înhaţă-l, mănâncă-l şi nu-ţi mai pune probleme etice.

Între miere şi miel există o legătură indisolubilă; în limba franceză, "miel" înseamnă chiar miere. Probabil că de aceea ursul, carnivor ocazional, dar feroce, atacă nu doar stupii, ci şi stânele din Carpaţi.

Dacă aş fi urs, când aş năvăli la stână nu m-aş repezi să înfulec miei, oi şi berbeci, ci aş da iama la putinile cu brânză. Carnea de miel sau oaie mi se pare aproape necomestibilă, însă brânza de oi îmi place. Ursul din natură, însă, este foarte inconsecvent; când mătrăşeşte un stup, nu mănâncă albinele din el, ci mierea lor. În schimb, de la stână nu mănâncă brânza, ci oile. Foarte ciudat.

Mi s-ar părea mult mai normal ca borcanele de miere să nu mai fie în formă de urs, ci de miel. Mieluţul are ceva floral şi metafizic.