Într-o seară de toamnă, acum mulți ani, am mâncat primul hot dog din viața mea. Era vreme ploioasă și întuneric, iar strada pe care mergeam cu un prieten era acoperită cu un covor umed de frunze pe jumătate putrezite. Am trecut pe lângă un chioșc cu lumină albastră-violetă, iar prietenul meu a cerut un hot dog ”condimentat”. De curiozitate, exact asta am cerut și eu. Era chiar fierbinte -îl țineam în mână cu mâneca de la haină- și doldora de muștar și ketchup iute. Când am mușcat din el, la lumina unui bec de pe stradă, a curs din belșug pe adidașii mei și pe frunze, ca un sânge murdar. Mi-a plăcut foarte mult senzația; n-am mai mâncat niciodată de atunci un hot dog la fel de bun. Totuși, dacă am de ales între produse fast food, de obicei îmi iau un hot dog; îmi aduc mereu aminte de primul.
Într-o iarnă, pe la începutul anilor 90, am petrecut câteva ore în Gara de Nord din București. La o gheretă se vindeau crenvurști, fierți în apă de față cu consumatorul. La câțiva metri mai încolo dârdâia de frig (poate și de foame) un băiat îmbrăcat într-un pardesiu prea lung, cu căciula trasă pe ochi. Când vânzătorul a terminat de vândut crenvurștii fierți, l-a strigat pe băiat, a turnat fiertura goală într-un pahar de plastic și i-a pus-o pe tejghea.
Băiatul a reacționat cu o viteză incredibilă, ca și când i-ar fi fost teamă să nu i-o fure cineva. N-am mai văzut pe nimeni sorbind ceva atât de repede, cu atâta poftă și disperare. Ai fi zis că vrea să intre întreg în pahar.
Întors acasă, mi-am amintit în câteva rânduri întâmplarea și am băut și eu apa în care au fiert crenvurști, să văd cum e. Nu e rea, mai ales dacă ți-e frig. Foame nu prea mi-a fost, pentru că am mâncat în prealabil crenvurștii.
In 1993 eram la tara la un prieten, undeva in Campia Baragan. Bunica'sa a spalat rosiile, castravetii si ardeii intr-un lighean ca sa faca o salata. Curtea lor avea doua porti, una in fata, alta in spate. Cunoscutii din sat mai treceau pe la ei prin curte, ca sa scurteze drumul. Nu era problema. Noi eram la masa cand trece o femeie prin curte si se repede la ligheanul cu apa si-si scoate cu o cana sa bea. Noi ii zicem ca acolo au fost spalate legumele, dar ea a replicat: "Nu are nimic, mamica". A baut si a plecat mai departe.
RăspundețiȘtergereEu am băut și apă cu nisip și nămol. Așa era într-o fântână. Am așteptat să se decanteze cât de cât și am băut-o. Rece și bună, cu gust specific.
RăspundețiȘtergereAm mai băut apă și dintr-o baltă cu stuf și broaște; de fapt, din niște izvoare ascunse care alimentau balta pe dedesubt. Mi le-a arătat un localnic. Apa era foarte bună, uimitor.
Cand eram copil am invatat ca e in regula sa bei apa din rau sau din lac, atata vreme cat nu sunt broaste. Daca are broaste, e de rau, pentru ca atunci cand atingi o broasca iti cresc negi.
RăspundețiȘtergere