Steluța

Acum mulți ani, prin lunile noiembrie-decembrie, obișnuiam să mă plimb pe străzile unui cartier de case. Era sezonul tăierii porcilor, iar ceața răsuna uneori de guițături finale; însă mulți dintre locuitorii cartierului nu erau de acord cu această barbarie și ascultau, la maxim, muzică. Simfonică, firește. Astfel, cântecul de lebădă al porcului ajuns cu cuțitul la gât se amesteca în mod ciudat cu simfoniile lui Beethoven, concertele brandenburgice ori sonatele lui Brahms.
De multe ori oamenii ridică în jurul lor ziduri -fie ele și muzicale- pentru a se proteja de urâțenia implacabilă a realității; de obicei habar nu au și nu le pasă cum se vede din afară cetatea lor.

Nu am tăiat în viața mea un porc; însă, într-o vară, am căpătat o bogată experiență în tăiatul păsărilor.
În urma desființării CAP-ului din satul bunicilor mei, ne-am pricopsit cu o vacă. Era mică și bălțată, alb cu negru; îi dădusem numele de Steluța.
Pe timpul verii, Steluța era priponită la câmp; în fiecare zi mă duceam să îi dau apă, la prânz și seara. Atunci eram așteptat pe lungul drum, de către bătrânele satului, ca să le tai niște păsări. Din superstiție, femeile nu tăiau animale, lăsând asta în seama bărbaților; iar bărbații lor, de multe ori în viață, nu prea obișnuiau -din milă sau repulsie- să ia din când în când gâtul câte unei gâini. În medie tăiam cam una-două păsări la prânz și trei-patru seara, la întoarcere; cuțitul era ascuțit mai mult sau mai puțin, așa încât simțeam de multe ori o ușurare când, în fine, pasărea -găină, curcă, rață sau gâscă- zburătăcea prin șanț fără cap. Fără să neglijez aceste fenomene, ajunsesem să fiu oarecum imun. Pot spune că, în ansamblu, a fost o vară plăcută.

Steluța era o vacă frumoasă; pe câmpul neted și întins, fără copaci, dacă mă întindeam jos, silueta vacii apărea la fel de impresionantă ca un munte. Dacă mă ridicam în picioare, eram mai înalt ca ea. Seara, după ce o adăpam, așteptam să aud mai întâi țârâitul greierilor și abia atunci plecam spre casă, pe drumul binecunoscut.

Îmi era dragă Steluța și mi-a părut tare rău când a murit la naștere, în iarna aceluiași an, o dată cu porcii. Doar un an am avut-o în grijă; așa a fost să fie.
Animalele domestice vor mai trăi și vor mai muri în continuare, fie din cauze naturale, fie ucise de ocrotitorul lor, omul.

Se spune că Zeus transforma în constelații ființele care-i erau dragi; cred că undeva, pe cer, există o constelație alcătuită doar din două stele: Steluța și vițelul.