Pentru oamenii din Arragameria, trecutul avea o foarte mare însemnătate. Țara era mereu zguduită de cutremure, spulberată de furtuni și din când în când jefuită de câte unul dintre nu puținii dușmani; însă, de mii de ani, rezistase și renăscuse din rădăcini.
Toate prețioasele relicve ale veacurilor trecute, urmele strămoșilor și nu numai ale lor, mărturiile grăitoare sau tăcute erau strânse cu grijă și păstrate în Muzeu.
Muzeul era clădirea cea mai impunătoare și mai trainică din întregul regat; mai puternică decât zidurile cetăților, menită să înfrunte orice cutremur, jaf sau distrugere. La urma urmei, el păstra legătura cu trecutul, chiar dacă acesta era -deocamdată- prea puțin înțeles. Dar arragamerienii își dedicau mult timp priceperii și dezlegării istoriei.
Muzeul a fost pus cu adevărat la încercare doar atunci când, într-o zi nefastă, pământul s-a zguduit ca niciodată, iar toate palatele, casele și fortificațiile s-au prăbușit; mai mult decât atât, flacăra unui incendiu s-a răspândit printre ruine, nimicind ce mai rămăsese din avuția oamenilor. Muzeul, însă, a rămas în picioare, iar cele dinăuntrul lui - neatinse.
Pentru cei rămași în viață, asta a fost singura bucurie și speranță. Doar că, în starea în care ajunseseră, și-au dat seama că nu-l mai pot ocroti cum se cuvine; așa încât i-au zidit ferestrele și ușile și l-au acoperit cu lespezi netede și bine îmbinate, până a ajuns să arate ca un monolit uriaș. Generațiile viitoare aveau să-l dezvelească, atunci când vor fi fost în stare să-l întrețină, și să se adape din izvorul viu și nesecat al trecutului.
Aceasta, însă, nu s-a mai întâmplat niciodată; în veacurile care au urmat, poporul altădată civilizat al Arragameriei a ajuns un neam sălbatic, mereu hărțuit în războaie de vecini neînduplecați.
Continuau să își apere Muzeul, despre care credeau că e un loc în care sălășluiesc duhurile strămoșilor; pe lespezile sale se întrunea, din când în când, Sfatul Bătrânilor. După multe sute de ani, Arragameria a ajuns din nou un regat înfloritor, fără să se ridice la strălucirea de altădată și fără să își ridice alt Muzeu.
Regatul Nou al Arragameriei s-a prăbușit sub invazii barbare. Zidurile cetăților au fost făcute una cu pământul, iar oamenii rămași în viață fie au pribegit spre alte zări, fie au ajuns robi ai năvălitorilor.
A rămas doar Muzeul, adăpostind un trecut pe care nimeni, niciodată, nu l-a înțeles prea bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu