Era o zi mai degrabă letargică; pe linoleul proaspăt spălat de Ruslan curgea liniștit timpul, ieșit de undeva de sub paturile din camera de cămin.
Horațiu privea la un fel de mini-televizor așezat pe genunchi; Ruslan scria felicitări de 8 martie. Eu, parcă, mă chinuiam să citesc ceva. Deodată s-a auzit o bătaie ușoară și, aproape neinvitat, a intrat în cameră un ins fragil și zâmbitor; se oferea să ne tundă. Prețul era tentant, cam jumătate din cel de la frizeria din complex; Horațiu a zâmbit și s-a așezat satisfăcut pe scaun, în mijlocul camerei.
După vreun sfert de oră, frizerul și-a desăvârșit opera și a plecat. În opinia mea l-a tuns destul de bine; însă Horațiu, după ce s-a admirat în oglindă, a strâmbat un pic din nas, zicând că i-a făcut freză ”ungurească”. Apoi a ridicat din umeri, a zis ceva gen ”whatever” și s-a dus să mănânce la cantină.
Eu am ieșit din cameră abia spre seară; ce am văzut pe coridoare, însă, era -folosind un termen prea uzitat azi- suprarealist. Prin tot căminul mișunau tipi tunși exact la fel ca Horațiu. Și nu doar căminul era plin de ei, ci tot complexul studențesc. Ai fi zis că sunt membri ai unei secte.
Despre Horațiu am mai povestit aici; un tip foarte interesant și un camarad de nădejde. Pe vremea aceea îi spuneam ”Horațiu al II-lea”. Cât timp mi-a fost coleg de cameră a schimbat vreo 4-5 prietene (tovarășe de viață); pe toate le-a întrebat al câtelea bărbat din viața lor este el și toate i-au răspuns că e al doilea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu