După o vreme am aflat că, firește, nu sunt singurul singuratic din oraș. Pe o parte din ceilalți i-am întâlnit pe drumuri. Unii, văzuți o singură dată, alunecători și ascunși ca pisicile sălbatice; alții, aproape mereu vizibili și arătându-se cu obstinație pe străzile lor, nepăsători sub masca unui câmp magnetic.
Mi-era cu neputință să nu recunosc acești însingurați; era ca și când, printre chipuri comune de trecători, ai vedea deodată unul doar în nuanțe cenușii și fără volum, ca o imagine alb-negru.
Despre poate cel mai straniu dintre însingurații orașului am aflat însă de la un om al străzii, fost profesor de limba franceză. El mi-a spus întâia oară poveștile despre Râs.
Râsul era mai mult o legendă care circula prin crâșmele unui cartier mărginaș. Se spunea că e un om care își schimbă mereu înfățișarea, purtând măști bine făcute, ca în filmele cu spioni; unii, însă, credeau că e un duh care își ia doar pentru o vreme chip omenesc. Are de obicei o privire ”ca de mâță blândă”, după expresia fostului profesor de franceză. Se așează lângă tine la masă și poartă o discuție care ți se va părea foarte interesantă; nu-l vei mai vedea niciodată după aceea.
Întâlnirea cu Râsul aduce întotdeauna în viața cuiva foarte mult bine sau foarte mult rău. Iar Râsul nu pare să aleagă binele sau răul; de multe ori nenorocește oameni buni și le poartă noroc celor răi, dar în egală măsură se întâmplă și invers. E bine, deci, să te ferești de el, pentru că nu știi ce poate pricinui.
Deghizarea Râsului e aproape perfectă, dar are un neajuns. Râsul -poate precum îi arată numele- poartă mereu un zâmbet larg pe față și încearcă să și-l ascundă în barbă, sub mustăți sau buze false.
În unele nopți, Râsul râde; cred că l-am auzit și eu. Hohotele au într-adevăr ceva înfiorător și sardonic, dar pe de altă parte, când îl auzi nu poți să nu îi dai dreptate că râde în acest fel, ca și când i-ai ști motivul și ai fi de acord cu el.
Nu știu dacă l-am întâlnit vreodată pe Râs. Se poate să fi purtat cu el o conversație cu câteva zile înainte ca rudele mele să-și revendice partea de moștenire, iar eu să renunț în cele din urmă la viața de singurătate. Dacă el a fost, e oarecum liniștitor, pentru că se spune că în viață îl poți întâlni o singură dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu