Fostul proprietar al garsonierei abandonase într-un colț un vraf de reviste străine, lucioase și colorate; cele mai multe din ele aveau (sau au acum) și ediție românească, însă acelea erau olandeze, germane, iar una sau două într-o limbă pe care nu am identificat-o.
Le-am mai răsfoit uneori, fără prea mare interes, până când am dat de o imagine cu efect bizar. Era o reclamă la un parfum masculin; fotografia unui ins sobru, care părea pierdut în visare sau transă. De câte ori îl priveam, începea să mă doară capul, cu senzația unei greutăți paralizante, implacabile. Atunci mi-am dat seama că în reclamă fusese folosită fotografia unui mort. Încremenirea lui în relaxare nu era nimic altceva decât rigiditatea cadaverică. Nu am niciun dubiu în privința asta, nici măcar în ziua de azi.
M-a cuprins atunci furia. Împotriva celor care fură imagini din lumea morții și le aduc în lumea noastră prin minciună; care vor să privim morții și să ne identificăm cu ei, într-un fel sau altul. Cei care mânjesc lumea celor vii cu chipuri stridente, ca și când ai putea aduce o completare vieții.
M-a cuprins furia. Am și răcnit de furie; singur, în pădure, departe. Eram, pe-atunci, un om singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu