În sala tronului se afla o frescă pictată în urmă cu o mie de ani şi refăcută des, în tot acest răstimp. Era portretul unui rege din vechime, fericitul Augas, despre care se spune că a fost cel mai frumos dintre muritori.
Se mai spune că portretul s-a întâmplat să aibă o uşoară imperfecţiune, pe care pictorul dorise să o repare. Regele, însă, a dorit ca fresca să rămână aşa pentru tot timpul vieţii sale, fără să spună nimic despre ce şi-ar dori să se întâmple cu ea după aceea.
După moartea lui Augas, curtenii s-au strâns în sala tronului şi i-au privit chipul din frescă; ar fi semănat bine cu regele pe care îl ştiau, dacă i-ar fi adus unele retuşuri. Asta s-a şi întâmplat, pentru că Augas, din cripta lui de marmură, nu s-a mai împotrivit.
De-a lungul anilor, apoi, portretul a suferit nenumărate modificări, atât pentru că se dorea aducerea lui către o frumuseţe desăvârşită, cât şi pentru că se descopereau noi mărturii despre felul în care arăta regele în realitate, necorespunzând întru totul cu chipul lui pictat.
După sute şi sute de ani, savanţii au remarcat anumite tendinţe convergente în modificările care se aduceau frescei; faţa refăcută de nenumărate ori părea să se apropie de tiparul unui anume chip omenesc, pe care savanţii l-au conturat şi l-au prezentat ca pe "chipul de la infinit al lui Augas". S-a crezut că aceea este adevărata sa faţă.
Era chipul blând şi -într-adevăr- de o rară frumuseţe al unui bărbat trecut de treizeci de ani. Acel om trăise aievea, însă nu era regele Augas, ci pictorul care l-a înfăţişat întâia oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu