duminică, 7 octombrie 2012

Elegans dicendi

În Cudonia se vorbea foarte murdar; ajunsese, practic, să nu mai existe niciun cuvânt care să nu aibă conotaţii obscene ori instigatoare la violenţă.
În urmă cu sute de ani avusese loc nereuşita reformă a limbajului; sătule de interpretările deformate ale mesajelor, autorităţile instituiseră o nouă limbă oficială pentru viaţa publică. Noile cuvinte, însă, se dovediseră a fi deosebit de stimulative pentru imaginaţia cudonienilor, care le-au înzestrat de îndată cu conotaţii infecte. Mai mult, încă, decadenţii cetăţeni ai Cudoniei începuseră să vadă lucruri vulgare nu doar în cuvinte, ci şi în foneme, în toate sunetele posibil de pronunţat de către om.

O nouă reformă se impunea; soluţia găsită a fost aceea ca oamenii să nu mai poată reda ei înşişi cuvintele. Noile foneme nu puteau fi pronunţate de către vocea omenească, ci doar de către sintetizatoare speciale. Fonemele erau astfel concepute încât oamenii care le auzeau nu şi le puteau nici măcar aminti; nu puteau produce o reconstrucţie mentală a cuvintelor, ci doar a înţelesului lor. Acest înţeles putea fi re-exprimat de către marea masă a populaţiei doar prin vechile cuvinte şi "pervertit" după cum credea de cuviinţă cudonianul. Un cuvânt din noua limbă putea fi ascultat de oricâte ori, fără ca ascultătorul să-şi dea seama că e acelaşi cuvânt; de fiecare dată, însă, era perceput acelaşi sens.
Toţi cudonienii au trecut prin "camera limbajului", un dispozitiv conectat direct la creier care, într-un timp de câteva minute, reuşea să te înveţe toate cuvintele şi structurile limbii noi.
Această limbă urma să fie destinată comunicatelor oficiale; doar oficialităţile puteau purta sintetizatoare de voce, care să le permită să vorbească.

 Oamenii au înţeles destul de repede că singurele lucruri cu adevărat importante li se comunică în limba pe care nu o pot vorbi. Totuşi, aceleaşi lucruri puteau fi redate întocmai şi în limba comună, cea "vulgară" din toate punctele de vedere.
S-a născut imediat şi bănuiala că în limba oficială se spun în secret şi lucruri care nu se pot rosti în cea comună (fapt dealtfel imposibil, din construcţia limbii oficiale). Meditând la ce anume ar putea fi aceste lucruri secrete, inefabile, unii cudonieni au ajuns pe nebănuite culmi ale poeziei şi metafizicii. Însă, pentru a le împărtăşi şi celorlalţi câte ceva din experienţele lor, trebuia ca mai întâi să obţină o funcţie politică, dobândind astfel un sintetizator de voce. Altfel, nimeni nu i-ar fi luat în serios.

Un comentariu: