365

La a 365-a postare am un sentiment de greutate supraponderală. Când articolele s-au adunat cât zilele într-un an, te întrebi ce va urma. Pe blog, probabil că nu mare lucru, și așa bate vântul pustiei pe aici, de ceva vreme.

În univers, însă, nu uitați de Solstițiul de vară. Chiar am capturat un ecran google în care am subliniat pasiunea românilor pentru astronomie:

Castitate

După multă vreme am deschis din nou o sticlă de Timișoreana, altădată berea mea de zile gri. Sub capac scria ceva; poate că pentru mine, un autentic mesaj în sticlă.
Era scris, cu litere mari de tipar, cuvântul NECAST. Bine, știam și eu.

Probabil că dacă eram cast primeam o ladă de bere. Doar cei cu adevărat caști merită o ladă de bere picată din cer.

Ziua femeii

”-Făt-Frumos, Făt-Frumos! Ia-ți avuțiile, ia-ți și nevasta și trăiți sănătoși, că am scos până acum dintr-însa patru balauri și i-am lăsat numai unul, că nu e bine să rămâie femeia fără nici un drac.”

(dintr-un basm popular românesc; colecția ”Povești nemuritoare”, editura Ion Creangă)

Kasto Cha?

Azi mi-a vizitat blogul unul din Nepal. Foarte tare.

Hai, coșar...

Mărțișoare ceva mai frumoase pe străzi, anul acesta. Multe ”handmade”, lucrate cu gust; însă...
Problema e că nu am găsit niciun coșar frumos. Am căutat. Degeaba. Până la urmă am luat unul care seamănă cu Dracula. Unde sunt coșarii, unde e funinginea de altădată? Poate au curățat-o prea bine și s-au dus și ei.

Cioara și câinele

Azi dimineață am văzut de aproape o cioară (Corvus frugilegus). Acesta a fost cel mai important lucru din dimineața asta, sau chiar de azi. Eram cu soția mea în drum spre o stație de autobuz.
-E frumoasă pasăre cioara asta, am zis.
-Trebuie să mai ieși prin natură, a răspuns nevastă-mea.
Apoi, ceva mai încolo, a apărut un câine ”comunitar”; un dulău destul de frumos, probabil rudă cu vreun terrier. Avea blana plină de scaieți, ceea ce a înduioșat-o pe nevastă-mea.

În momentele care au urmat i-am explicat nevestei că acel câine e un animal de pradă și, în cazul unei catastrofe naturale sau antropice, oamenii rămași în viață vor fi vânați de către haitele de câini. Majoritatea oamenilor ar fi un fel de butoiașe de carne și grăsime, alergând stângaci pe stradă.

Evoluția la feminin

Capra sare masa; iada sare casa, dar fără eleganță.

Amiază la umbră

Oamenii au o minte stridentă. La asta mă gândesc acum, când beau o cafea înainte de a mă întoarce la lucru. Până și mintea mea țiuie un pic.

Poeții și politica

Faptul că mulți scriitori fac o pasiune (?) pentru politică, se interesează, comentează, se exprimă -uneori destul de vehement- în legătură cu ea e una din bizareriile societății.
Cel mai uimit sunt când cei în cauză sunt poeți. Păi, ce are cu prefectura?

După expectanțele mele, poetul trebuie să fie un sălbatic, care trăiește în compania muzelor, nimfelor și stihiilor, nu o maimuță socială. Politica ar putea însă să fie o chestie compensatorie; poate că prea multă poezie strică.

Tinerețe, haine grele

Aproape toți oamenii răi (=evil, wicked, dacă nu știți româna) par mult mai tineri decât sunt. Nu se hrănesc cu roua dimineții, nu trăiesc în armonie cu Universul și nu se încarcă cu energii cosmice; sunt vampiri adevărați, sug sânge de unde nu poate vaca să dea cu coada.

Majoritatea tinerilor par mai în vârstă decât sunt; dar tinerețea e o vârstă grea în tot regnul animal. Nu văd de ce la oameni ar fi o situație diferită. Tineri amărâți, care își cultivă maturitatea și o minoritate de adulți perfizi, care își cultivă tinerețea; două aspecte triste ale vieții.

Ghilimele

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă am primit o felicitare în care niște cunoscuți mi-au urat ”Crăciun fericit”, cu ghilimele. Așa a și fost, un ”Crăciun fericit”, cu ghilimelele de rigoare.
Zilele vin și trec, chiar și cele de Crăciun. Problema este că în aceeași felicitare mi s-a urat și ”la mulți ani”, tot cu ghilimele.

Categorii ocupaționale

După experiențele de până acum, pot spune că mă înțeleg -de obicei- destul de bine cu:

ingineri
economiști
preoți
militari și polițiști
agricultori (țărani, ingineri agronomi, fermieri ș.a.)
mineri
vânători și pescari

și destul de prost cu:

secretare
funcționari în administrație
avocați (și alții care dau cu stângul în drept)
profesori
ciobani și crescători de animale
medici
designeri

Din păcate, în comunicare nu prea există progrese. De-a lungul timpului, ea continuă în general să moară, ca neuronii oamenilor.
Există și o iluzie a progresului; apare ceva nou, care de fapt nu e deloc nou. Și ne bucurăm, ca atunci când Mr. Bean își trimitea singur felicitări și le găsea în secunda următoare în cutia poștală.

Monkeying

Oare de ce sunt oamenii atât de dispuși să-și însușească aroganța altcuiva?

Tehnici de relaxare

Stau într-un picior, cocostârc; multă vreme. Apoi în celălat picior.
E nemaipomenit de relaxant. Poate asta făcea și Archaeopteryx cel din Jurasicul târziu.

Când cafeaua e oribilă

(rețetă studențească)

Un coleg de cameră din studenție mi-a dezvăluit un interesant secret al vieții din natură: gândacii de bucătărie evită cafeaua. N-aș fi crezut dacă nu vedeam asta cu ochii mei.
Acum, privind retrospectiv, nu știu ce să cred: nu le plăcea cafeaua în general sau nu le plăcea cafeaua făcută de noi. Aceasta era în general destul de proastă. Uneori, însă, era chiar oribilă; de exemplu una care venea în pungi cu un papagal mov. Pe pungă scria ceva într-o limbă neidentificată.
Ne-am chinuit multă vreme cu cafeaua aceea, care era totuși cafea (o variantă probabil prea robustă). Apoi am descoperit, după multe observații și experimente, soluția.

Se face o cafea cu apă în care a fiert puțin zahăr, apoi se lasă câteva zile, până capătă un miros ușor dubios. Atunci se pune cafeaua din nou la fiert; se lasă să fiarbă în clocot 3-5 minute și se dă la o parte. Rezultatul poate fi surprinzător pentru neinițiați: cafeaua devine bună de băut, cu o aromă plăcută.

După mulți ani am reluat, în zilele trecute, acest procedeu cu o cunoscută marcă de cafea căreia, din păcate, i-a scăzut foarte mult calitatea.

Istorii repetate

Se spune că, în plan personal, poveștile se repetă pentru că facem același lucru așteptând rezultate diferite. Nu e adevărat.

Dacă am face exact același lucru, am obține rezultate foarte diferite de fiecare dată, pentru că universul nu este determinist, ci haotic. Dacă am fi cu adevărat consecvenți, am avea o viață plină de surprize. În realitate, de fiecare dată procedăm un pic diferit, pentru ca rezultatul să fie același.

Trezirea

De când sunt un fericit părinte nu-mi mai pot permite luxul de a mă trezi mahmur, pe la 2 după amiaza, în prima zi a anului.
Azi, la o oră mult mai matinală, abia m-am ridicat de pe saltea, cu reale eforturi și cazne (nu de mahmureală, ci de oboseală; probabil cea acumulată în anul trecut). Am stat în picioare și am rostit, sincer și fericit, primele cuvinte pe anul acesta: ”Sunt biped!”