Gângănii

Am primit, zilele trecute, o plasă cu cireșe culese dintr-o livadă părăsită, cu pomi bătrâni și uitați. Foarte gustoase, din sânul naturii și -evident- pline de viermi. Asta n-a fost chiar o problemă.

Am observat că fiecare cireașă conține un singur viermișor, într-o jumătate a ei. Așa că am mâncat împreună cu Bujorel jumătăți de cireșe: el jumătățile fără vierme, iar eu pe cele cu vierme; cu tot cu vierme. De când cu Bear Grylls, m-am mai dezinhibat dpdv culinar. Desigur, n-aș putea mânca tot ce mănâncă el, dar viermele din cireașă e foarte mic și probabil cu gust de cireașă; sunt sigur că toți consumatorii de cireșe mestecă ocazional viermișori.
Unii s-ar putea întreba de ce nu i-am dat lui Bujorel jumătățile cu viermișor; m-am gândit că, la vârsta lui cel puțin, sunt mai potrivite alte surse de proteine.

Tot din zilele trecute a început să bântuie pe deasupra orașului un avion care împrăștie o otravă pentru țânțari sau alte gângănii. Sigur e că mor cam toate gângăniile; parcul e plin de insecte felurite, toate țepene. Unele din ele nici nu știam că există. Singura care mai mișca era o rădașcă mare, mascul; nu e de glumă cu neurotoxina.
Probabil că pe gândacii din parc nu i-ar mai înghiți nici Bear Grylls; totuși, mierlele păreau să nu cunoască logica întâmplării și mișunau -în vervă maximă- printre atâtea și atâtea feluri de mâncare neașteptat de ieftină.