Demult, pe una din insulele Mediteranei conviețuiau nu tocmai pașnic două popoare, despărțite de un lanț de munți.
Cele două țări de pe insulă se numeau Noenia și Kwasteria. Locuitorii lor duceau o luptă grea pentru existența zilnică; solul sărac și pietros nu le oferea prea multe, iar marea era încă plină de primejdii.
Un om în plus de hrănit era de multe ori o povară, când nu putea munci. Așa încât, într-o bună zi, regii celor două țări se întâlniră pe culmea muntelui și hotărâră ce era de făcut cu vârstnicii care nu mai puteau să lucreze: anume, să-i trimită să lupte până la moarte unii contra celorlalți. La urma urmei bătrânii sunt cei care înfruntă moartea în linia întâi și au multă experiență.
În zonele mediteraneene longevitatea e în general ridicată, iar bătrânii numeroși; atât din Kwasteria, cât și din Noenia s-au ridicat adevărate armate de vârstnici neproductivi care, vreme de secole, au purtat lupte crâncene pe munte. Mulți dintre ei abia se mai țineau în picioare când erau înrolați; mulți au murit de bătrânețe pe câmpul de luptă. Majoritatea lor erau bucuroși să-și dea viața în război în timp ce tinerii munceau cu spor să-și întrețină familiile, iar ceilalți nu pricepeau despre ce este vorba, dar luptau și ei.
Forțele erau bine echilibrate; părea că nimeni nu va câștiga acest război perpetuu; un gând liniștitor pentru toți. Situația politică și economică era deosebit de stabilă, de-o parte și de alta a munților.
Toate acestea au durat până în ziua când un vagabond, un tânăr fără căpătâi din Noenia, alungat de familie și neputând să-și găsească de lucru nicăieri, n-a mai avut ce face decât să se înroleze în armată, alături de bătrâni. Un lucru cumva împotriva firii, însă toți au fost de părere că nici nu s-ar putea găsi altceva bun pentru acel om de nimic. Cei mai mulți credeau că va da greș și acolo; surpriza, însă, a fost mare.
Derbedeul din Noenia, înarmat doar cu o bâtă, a făcut prăpăd printre adversari; i-a doborât pe toți bătrânii din Kwasteria, ca pe popice.
Hotarele Noeniei s-au lărgit, spre groaza kwasterienilor, care se vedeau nevoiți, pentru întâia oară, să lupte ei înșiși, oameni tineri, împotriva altor tineri. Dealtfel nu se mai găsea niciun bătrân bun de luptă în toată Kwasteria, iar cei din Noenia, după izbânda tânărului vagabond, își alcătuiseră o armată doar din tineri.
De atunci liniștea și bunăstarea au pierit din cele două țări, iar tinerii -și nu bătrânii- sunt cei trimiși să moară în războaie până în ziua de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu