Se spune într-o legendă că locuitorii unui sat din împrejurimi sunt acolo de pe vremea uriașilor de demult.
Am un prieten de-acolo. El, ca și locuitorii de acum ai satului -oameni harnici și de nădejde, neîntrecuți la coasă ori la munca pădurii- sunt însă veniți din cealaltă parte a muntelui. A mai rămas prin sat vreun locuitor din cei vechi? -l-am întrebat. Nu, niciunul. Și unde s-au dus? În satele de pe vale.
În vale, de obicei, se lucrează mai lesne, iar traiul e mai bun.
Le-am căutat urma și în satele de pe vale; se poate să mai fi rămas vreo câțiva, dar nu i-am găsit. Cei despre care am auzit câte ceva s-au mutat mai departe, tot la vale.
Poate că și oamenii se duc la vale, ca pietrele. E mult până se desprinde piatra; pe urmă se tot rostogolește. Se amestecă în conglomerate ori ajunge, în cele din urmă, nisip. Cine știe pe unde sunt acum cei ai căror strămoși au văzut uriașii în satul lor de sub munte; mă împac cu gândul că au avut lumină pe drum, pentru că valea curge spre sud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu