sâmbătă, 7 iulie 2012

Prejudecăţi

Câteodată prejudecăţile unora pot fi mai bune decât judecăţile altora; aşa încât m-am gândit să enumăr câteva prejudecăţi de-ale mele.

Ca să îmi placă din prima de un om, e bine ca el să fie mare şi gras. E mai bine să fie mic şi gras decât înalt şi slab. Oamenii slabi sunt malefici. 
Şansa în viaţă a oamenilor scunzi e să devină graşi. Cazul cel mai nefericit e al celor scunzi şi slabi, un fel de piticanii anhidre; mă feresc să am de-a face cu asemenea creaturi. Când totuşi ne întâlnim prin forţa destinului, ei nu se aleg cu prea multe lucruri bune din partea mea.
Fireşte, nu trebuie să arăţi ca un luptător de sumo ca să fii un om bun; trebuie măsură, chiar şi în bunătate.

Nu-mi plac bărbaţii prea masculini, nici femeile prea feminine. Am tendinţa să-i privesc ca pe nişte oameni inferiori. E posibil să mă înşel. 

Medicii sunt pentru mine o categorie marginală. Am superstiţia că, dacă întâlnesc un medic ori stau de vorbă cu el, în scurt timp mă voi îmbolnăvi. Chiar se întâmplă. 
Medicii sunt realmente utili, însă numai după ce te îmbolnăveşti; nu e bine să-i vezi înainte.

Am tendinţa să-i consider vecini doar pe cei care locuiesc la etajul meu ori mai jos. Pe ceilalţi, care locuiesc mai sus, nu-i cunosc; e ca şi când ar sta în alt cartier.

Cumpăr în general produse cărora nu li se face reclamă, plec de la ideea că sunt mai bune.


2 comentarii:

  1. O prejudecata de-a mea. Intotdeauna la cumpararea diverselor produse ma uit la orasul de provenineta. Consider mai bune produsele facute in zone muntoase sau cu deal decat cele facuta la campie. De exemplu prefer un parizer fabricat la Brasov in detrimentul unuia fabricat la Giurgiu.

    RăspundețiȘtergere
  2. În legătură cu oraşul de provenienţă, mă uit să fie cât mai aproape de oraşul meu; susţin producţia locală.
    La faza cu zonele muntoase nu ştiu ce să zic, de exemplu aş alege un parizer fabricat la Timişoara, Arad sau Oradea -zone de câmpie - în locul celui de la Braşov sau Cluj.

    RăspundețiȘtergere