joi, 19 iulie 2012

Homeopatie

În noaptea asta, pe la ora două, m-am dus la unica farmacie nonstop din oraş. Din întâmplare, eram singur.
-Bună dimineaţa, i-am spus farmacistei, pe un ton prudent. Aş dori un medicament care să fie bun pentru orice.
Farmacista s-a gândit puţin, apoi a scos din dulap un flacon destul de voluminos.
-Luaţi 0,5 mililitri dimineaţa şi 0,5 seara. Costă 6 lei.
Am cumpărat panaceul. Mi-am luat şi o seringă pentru dozarea cantităţii de medicament.
Din câte scrie pe etichetă, flaconul conţine apă distilată. O să fiu atent la măsurarea exactă a dozelor.


Notă:

Pe la 2 noaptea nu puteam să dorm pentru că, ori de câte ori adormeam, visam cum un vecin cântă la pian.
E vorba de un băiat care în timpul zilei exersează la acest minunat instrument. De 2 ani (nu exagerez) cântă mereu aceeaşi piesă - şi foarte prost. E pentru prima dată când îmi cântă şi în somn - tot aceeaşi piesă, nu altceva. Mă gândesc să îl reclam la poliţie, să vină mascaţii şi să îl dea cu capul de pian.

4 comentarii:

  1. =)))) "pe un ton prudent"

    foloseste medicamentul bun pt orice! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia, într-adevăr, să mă adresez pe un ton mai natural.

      Ștergere
  2. E ceva ciudat cu intamplarea asta. De fapt cu toata povestea si cu modul in care ai expus-o. Parca e o problema cu detectivi, parca s-a petrecut ceva si trebuie sa descopere cititorul cine este criminalul. Farmacista, pianistul ori poate chiar scriitorul. Mi-a amintit cumva de enigmele din revista Mihaela, revista care aparea in anii de dupa revolutia din 89 si pe care efectiv o savuram. Nu stiu daca iti mai aduci aminte de aceasta revista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă e ucis pianistul, primul suspect sunt eu, pentru că tipul mă enervează.
      Dacă sunt ucis eu, primul suspect este farmacista, pentru că ea mi-a dat sticluţa cu medicament.
      Dacă e ucisă farmacista, primul suspect este pianistul, pentru că tipul mă enervează.

      Din păcate nu am auzit de revista Mihaela.

      Ștergere