luni, 16 iulie 2012

Teutoni

Există o profundă simpatie a românilor pentru lucrul nemţesc.

Mie îmi plac germanii avântaţi şi romantici. Majoritatea românilor, însă, nu şi-l imaginează pe neamţ ca pe Wolfram von Eschenbach ori ca pe Hölderlin bântuind prin munţi.
Românul admiră în general doar platitudinea germană; atât de mult, încât i-ar ridica neamţului o statuie, înfăţişându-l probabil ca pe un inginer disciplinat, gras şi tacticos, cu ochelari şi cravată.

Se pare că nemţii construiesc aşa cum noi improvizăm. Se pricep să pună baze solide, apoi o piatră peste o piatră şi tot aşa, ca purceluşul cel harnic din poveste, care în cele din urmă i-a adăpostit şi pe fraţii lui cei nechibzuiţi.

În memoria populară a rămas o amintire a spiritului constructiv german, în legenda Cetăţii Neamţului:

"Despre întemeierea Cetăţii Neamţului spun bătrânii că, înainte de Ştefan Vodă, cu mult înainte, au venit nişte nemţi pe-aici ş-au silit pe oameni de le-au cărat piatră şi le-au clădit cetatea.
Şi aşa de mult ce i-au necăjit pe oameni nemţii ceia, c-au rămas oamenii săraci lipiţi pământului, pierindu-le vitele cărând la piatră şi, după ce s-au mântuit boii şi caii, au pus şi vacile la jug.
Când s-a mântuit cetatea, rămăsese în împrejurimile acestea numai un bou fără coarne şi o vacă fără coadă.
Mai târziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemţi şi le-au dărâmat cetatea, dar venind Ştefan în scaunul Moldovei a clădit-o iarăşi." ( "Legende populare", antologie de Gh. Zarafu )

4 comentarii:

  1. Sa nu uitam si doua vorbe ramase in popor:
    1."platim nemteste" adica fiecare isi plateste partea lui.
    2."dam noroc ca nemtii" adica doar ridicam paharul si ne inclinam putin capul, valabil pentru acei comeseni care stau destul de departe unul de celalalt si nu vor sa se mai ridice pentru a da noroc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, aici se vede că ne-a fost mai bine cu turcii. Compară expresiile "plătim nemţeşte" şi "turcul plăteşte".

      Ștergere
  2. Evident, turcul plătește, dar numai după ce-și încasează birul de la tine, nu? ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, și neamțul mai încasa un fel de bir pe alocuri; dar de plătit, probabil că plătea tot nemțește.

      Cred că nouă tot de nemți o să ne placă, avem nevoie de ordine ca de un drog.

      Ștergere