Teutoni

Există o profundă simpatie a românilor pentru lucrul nemţesc.

Mie îmi plac germanii avântaţi şi romantici. Majoritatea românilor, însă, nu şi-l imaginează pe neamţ ca pe Wolfram von Eschenbach ori ca pe Hölderlin bântuind prin munţi.
Românul admiră în general doar platitudinea germană; atât de mult, încât i-ar ridica neamţului o statuie, înfăţişându-l probabil ca pe un inginer disciplinat, gras şi tacticos, cu ochelari şi cravată.

Se pare că nemţii construiesc aşa cum noi improvizăm. Se pricep să pună baze solide, apoi o piatră peste o piatră şi tot aşa, ca purceluşul cel harnic din poveste, care în cele din urmă i-a adăpostit şi pe fraţii lui cei nechibzuiţi.

În memoria populară a rămas o amintire a spiritului constructiv german, în legenda Cetăţii Neamţului:

"Despre întemeierea Cetăţii Neamţului spun bătrânii că, înainte de Ştefan Vodă, cu mult înainte, au venit nişte nemţi pe-aici ş-au silit pe oameni de le-au cărat piatră şi le-au clădit cetatea.
Şi aşa de mult ce i-au necăjit pe oameni nemţii ceia, c-au rămas oamenii săraci lipiţi pământului, pierindu-le vitele cărând la piatră şi, după ce s-au mântuit boii şi caii, au pus şi vacile la jug.
Când s-a mântuit cetatea, rămăsese în împrejurimile acestea numai un bou fără coarne şi o vacă fără coadă.
Mai târziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemţi şi le-au dărâmat cetatea, dar venind Ştefan în scaunul Moldovei a clădit-o iarăşi." ( "Legende populare", antologie de Gh. Zarafu )