duminică, 27 mai 2012

Înţelepţi şi eroi

De multe ori un înţelept este o persoană foarte puţin inteligentă. Înţeleptul e un om care se pricepe să rezolve toate problemele reale din viaţa omului; în schimb, nu dă nicio soluţie falselor probleme, pe care se mulţumeşte să le ignore.
Din păcate, viaţa de zi cu zi şi nu numai ea constă mai ales din aceste false probleme în care suntem antrenaţi şi pe care trebuie să le rezolvăm într-un mod inteligent. Inteligenţa constă în a vedea nonsensul ca pe un enunţ de problemă şi, în plus, a găsi rezolvarea problemei inventate.

Înţelepţii se înţeleg foarte bine cu eroii. De multe ori, ei apar împreună în acelaşi context istoric sau, mai ales, legendar.
Un erou este în primul rând un om de acţiune, un tip care gândeşte cu sabia şi nu poate decât să taie nodul gordian. Până la urmă, faptele sunt cele care contează în viaţă, iar eroul este un om foarte orientat spre faptă, este o faptă cu ochi, mâini şi picioare; şi, eventual, o sabie.
Cred că Ştefan cel Mare era un erou. Cronicarul Grigore Ureche, între altele, scrie despre el că "de multe ori la ospeţe omoria fără judeţu". Am ajuns să îl înţeleg cât de cât pe Ştefan cel Mare; mare om, mare caracter. Purtarea lui face parte din modul de a fi al eroului, la care justificarea este post-factum.

8 comentarii:

  1. Nu cred ca Stefan cel Mare era erou, desi noi invatam la istorie ca domnitorii erau in fruntea armatei si o conduceau pe campul de lupta. Eu cand eram mic chiar asa credeam, ca Stefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Mircea cel Batran erau in fruntea oastei, ca Theoden King in Stapanul Inelelor. Dar sa fim seriosi. E ca si cum ar fi acum Romania in razboi si Basescu ar fi in prima linie, tragand cu pusca.
    Da-mi un alt exemplu de erou si un exemplu de intelept, ca sa inteleg ce ai vrut sa spui cu scrierea asta, ca nu prea am inteles.

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Mi se pare că stabileşti corespondenţe prea spontan, ca să mă exprim politicos.

      Ștergere
  3. Deci:

    Gabriel, unele exemple de înţelepţi poţi să le găseşti singur prin poveştile legate de religie. Înţelepţii sunt în general religioşi, deşi acest aspect nu e evident întotdeauna. Aproape toate religiile ne învaţă că lucrurile cu care ne ocupăm viaţa nu prea au sens, dar că sensul totuşi există.

    Exemple de eroi am dat eu două şi cred că sunt bune.

    Bhuttu, să înţeleg că până la numitul bou Carnap oamenii nu ştiau că există nonsensuri. Ei credeau că orice are un înţeles; înghiţeau orice momeală sintactică precum nişte peşti inepţi.

    În ultima vreme comentezi în general distructiv; scoţi o piatră din zidul unei clădiri şi zici că seamănă cu alta din alt zid, eventual că sunt scoase din aceeaşi carieră de piatră. Ce mai contează că îndeplinesc funcţii diferite în edificii diferite ? Şi că nici nu prea seamănă aşa, mai în profunzime ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Achile cred ca se potriveste de minune la modelul asta. Eroul e stihial, posedabil, ca are si o functie de tap ispasitor pentru comunitate. Pe el carcaie toate proiectiile mediocrilor, si alea de inaltare comuna si alelalte, de spetza negativa. O studiere atenta a eroilor spune despre comunitatile care i-au investit. Daca vrei mai in intimitatea subiectului despre eroic: http://carti.itarea.org/index.php?dir=Autori%20Romani/Borbely%20Stefan/

    Fara legatura, imi fac datoria fata de asta, nimic mai mult: http://deminutiocapitis.blogspot.ch/

    RăspundețiȘtergere