Cuvântul ”sens” mi-a intrat în vocabular probabil o dată cu sintagma ”sens giratoriu”. Când eram mic știam un singur sens giratoriu, mare și tare; mi se părea enorm.
Mai apoi, ”sens unic” mi s-a părut o chestie implacabilă, ceva în genul destinului. Târziu, au început să-mi placă străzile cu sens unic, pentru că puteam merge pe mijlocul străzii în sensul contrar (mașinile puteau veni doar din față și le puteam evita ușor).
Poate că în tot ce înțelegem prin ”sens” (înțeles, semnificație) se ascunde săgeata timpului. Vectorizăm. Dăm lucrurilor curgerea timpului; sau a unui timp, mai mult sau mai puțin sublim și cosmic, deși mă tem că e același.
Dacă n-ar fi îmbârligarea sensului giratoriu, probabil că n-am fi conștienți că înțelegem, deși am înțelege pe rupte.
Omul e lacom de sens ca o știucă; are reflexul înghițitului în gol. De aceea, înghite la fel de bine și nonsensul, până i se face foame (și simte un gol existențial).
"Non-sens" cere clarificare
RăspundețiȘtergereUite, putem face un deal sau un delușor: tu îmi spui mie cum e cu reîncarnarea și eu îți explic vectorul nul.
Ștergere:) te-a marcat tare rau treaba aia. Iti explic pe privat
RăspundețiȘtergereNu e politicos nici ce spui, nici ce propui. Mie mi se pare de multa vreme ca esti cam naspa si din cu totul alte motive.
ȘtergereMi-ai facut pofta de niste icre de stiuca... cu ceapa... mmmmmmm
RăspundețiȘtergereSi tu mie.
Ștergere