Diferenţe

Când eram în clasa a 2-a aveam un coleg ungur, pe nume Tibi. Am sesizat diferenţa dintre el şi noi, românii majoritari, doar cu ocazia unui fenomen care de obicei ne cam speria, numit "Muncă independentă".

Tovarăşa învăţătoare a scris pe tablă "Muncă independentă", iar noi am transcris pe caiete, în loc de "muncă", "mucă"; cu excepţia lui Tibi, care a scris "mună".

Compromisuri

Unii spun că viaţa e o serie de compromisuri. Adevărat. Dacă nu ai face compromisuri, te-ai lovi de paradoxuri (pentru că realitatea este paradoxală).

Trebuie să te culci pe o ureche şi să ignori contradicţiile. Dă-i să meargă.
E ca în starea de veghe/somn. Când eşti treaz, eşti sigur de o chestie; când dormi eşti sigur de contrar. Mai grav e când eşti între cele două situaţii, în acea ceaţă mahmură din care a luat fiinţă realitatea, prin condensare.

Până când poţi persevera într-un compromis? Nu prea multă vreme; nu poţi jongla la infinit cu o chestie atât de alunecoasă. Noroc că adormi şi pe urmă o iei de la capăt.

Dulce pajişte albastră

Aici mi-am exersat zborul şi căderile în plisc. Aici cârâi şi dau din aripi, aici îmi vor fi găsite fosilele conţinând în sine mişcarea.

Să trăiţi, să înfloriţi şi să daţi viaţă acestei lumi care moare, dragi români !

Lumini de Crăciun

Pe când vegetam cu spor prin biblioteci, am remarcat că oamenii din sălile de lectură sunt fie tineri, fie bătrâni. Nu am văzut niciodată persoane adulte aflate în jurul vârstei de 40 de ani în vreo bibliotecă publică, la citit.

Oamenii de 40 de ani (plus sau minus câţiva) au însă o ocupaţie specifică: ei admiră luminile de Crăciun aprinse prin oraşe. Incredibil, dar adevărat. La evenimentul aprinderii luminilor, sunt cei care urmăresc scena cu cea mai mare emoţie; copiii ar trebui să ia lecţii de la ei.
Majoritatea personajelor din filmele cu Crăciunuri au tot circa 40 de ani. E lumea lor. Let it snow!

Bon cu rugăciune

Rugăciunea sună cam aşa: "Vă rog să îmi debitaţi contul cu suma de..."

Dedesubt e un loc pentru semnătură, dar la soiul de card al meu nu mai trebuie semnătură, se înţelege că te rogi implicit.

Făină veche

Observ imparţial că, dintre provinciile istorice ale patriei noastre, Ardealul este mai aproape de izvoare cel puţin în privinţa făinurilor.

În Ardeal se spune fărină , ceea ce este foarte normal ( latină - farina , franceză - farine, italiană - farina, portugheză - farinha ).
În Banat se spune fănină , iar acel "n" s-a înmuiat de tot şi a dispărut pe alocuri, rezultatul fiind că avem o făină literară fără r, o ciudăţenie.

Carii

Cariile, acești maeștri ai barocului dentar, au o natură subtilă și ocultă. Mai ceva ca rugina care roade caloriferul în nopțile cu lună plină.
Cred că nimeni nu a văzut până acum o carie în acțiune, sfredelind smalțul ori mușcând savuros din dentină. Ceea ce vedem sunt doar efectele; autorul scapă percepției noastre, este în esență metafizic.

Oamenii au încercat să-și reprezinte cariile în fel și chip, ca pe zeii păgâni. Vechii babilonieni, de exemplu, credeau că autorul găurilor din dinți este un vierme, pe care uneori reușeau să îl extragă, iar durerea înceta ca prin farmec, dar logic. Acel vierme poartă în zilele noastre numele de "nerv al dintelui", atribuindu-i-se -probabil în mod eronat- alte roluri.

Se pare că atât înțelepciunea antică, cât și ignobila știință contemporană rămân neputincioase în fața acestor implacabile fenomene carstice, în timp ce durerea de dinți îmbracă forme baroce.