Vacanță

Plecăm în vacanță cu burunduțul. El și cu maică-sa, ca doi pecenegi ce sunt, s-au înțeles să nu mă lase cu laptopul pe coclauri. Ei, asta e.
Arta scrisului, ca și comentariile și sugestiile dvs. vor lua o pauză aici, ca și la cealaltă adresă.

Toate bune și zile senine vă dorim!

Concurs

M-am gândit să propun cititorilor un concurs cu premii. Participanții care respectă regulile și concurează cu fair-play au mari șanse de câștig.

Iată care sunt condițiile stricte ale participării:

1. La concurs te poți înscrie doar dacă te-ai mai înscris deja.
2. La concurs nu te poți înscrie de două sau mai multe ori.
3. Pentru a participa la concurs înscrierea este facultativă.
4. Participanții la concurs vor pune cinci întrebări ale căror răspunsuri sunt date în cele ce urmează. Fiecare întrebare este punctată cu un scor maxim cuprins între 1 și 5; scorul maxim al fiecărei întrebări este secret.

Iată răspunsurile:

I. Ca să îmi dau seama, ar trebui să am șaisprezece ani.
II. Niciodată.
III. Șapte purici.
IV. Când deschizi o carte, iese din ea o fantomă. Dacă închizi cartea încet, uitându-te atent la pagini, fantoma nu va îndrăzni să intre la loc, rămânând prizonieră în lumea de afară.
V. Doar pe insula în care pentru nucile de cocos nu se verifică axioma alegerii.

5. Întrebările vor fi adresate până în data de 31 septembrie 2014.

Ca informație confidențială, cel care va evalua participanții este un tip inflexibil, cu dureri de spate, ușor miop, corupt.

Și acum premiile:
Premiul I: un urs
Premiul II: un mistreț
Premiul III: un melc
Mențiune: o căprioară visătoare și diafană
Premii speciale: s-ar putea să existe.

Vă dorim mult succes!

Concavitate

Dacă ești un patrulater concav, ori o altă figură geometrică având această calitate, cel mai scurt drum dintre două puncte din interiorul tău (ori dintre tine și tine însuți) poate trece prin afara ta. Așa se vede de exemplu în desenul de mai jos, în care linia roșie care unește pe A cu B (o linie dreaptă, drumul cel mai scurt în geometria elementară) trece prin afara figurii albastre.

 

Foarte tare. Înseamnă că, dacă vezi pe cineva mergând aiurea pe coclauri, pe te miri unde, poate că de fapt el se duce drept acasă, fără să ocolească prin terenul propriu.

Poate că așa și e viața în lumea asta care în mod clar nu e a noastră: un drum drept pe o linie roșie, trecând pe altundeva între noi și noi înșine. Drept ca lumina, să nu pierdem timpul.

Cizma

În vremuri de demult, în satul din Alpi numit Ampaseriaz, toți oamenii serioși aveau un singur picior și o cârjă. Cei cu două picioare erau priviți drept necopți, pierde-vară, târâie-brâu, oameni buni de nimic; drept pentru care nu puteau deține proprietăți, nici nu se puteau căsători.
Cei care doreau să intre în rândul lumii treceau pe la felcerul satului care, contra unei sume de bani, le tăia unul din picioare. Nu exista vreo preferință pentru stângul sau dreptul; dreptacii și-l tăiau de obicei pe cel stâng, iar stângacii pe cel drept. Între timp își comandau și o cârjă bună, mai meșteșugit sau mai grosolan alcătuită, după posibilitățile fiecăruia; și astfel, cu piciorul lipsă și rezemați în cârja nouă, erau ca oricare alt gospodar, bucurându-se de cuvenitul respect al celorlalți.
Un om cu un singur picior nu se putea aventura mult în afara satului, care era înconjurat de munți înalți, cu stânci și prăpăstii de netrecut; și se putea dedica astfel din plin muncii câmpului, gospodăriei și familiei.

Așa stăteau lucrurile în Ampaseriaz; și stăteau bine. Nimeni nu se plângea de nimic, viața -grea, dar cu bucurii- își urma firesc cursul; până într-o zi, când un gospodar întors cu un car de lemne din pădure istorisi, tulburat, o poveste nemaipomenită.
Pe o potecă mai neumblată umbla singur un picior; adică țopăia din loc în loc, ca și când s-ar fi plimbat pe acolo fără nicio treabă. Un picior, ca acelea pe care și le tăiaseră cu toții în tinerețe.
Privirile tuturor se întoarseră atunci spre felcerul satului, care fu pus întâia oară în încurcătură. Se știa că picioarele sunt îngropate într-un loc anume, mai la vale de sat. Oare nu le îngropase bine?
Felcerul mărturisi atunci întâia oară că găsise de multe ori gropi dezvelite, dar asta se întâmpla de multă vreme, de pe când trăiau tatăl și bunicul lui. De bună seamă că animale sălbatice, urșii sau mistreții, le-au dezgropat și le-au mâncat. Dar ce poți face împotriva fiarelor codrului? Și, mai ales, cine a mai văzut picior umblând de unul singur prin pădure?

Oamenii începuseră să nu-i dea prea multă crezare celui cu povestea piciorului. Însă, cu trecerea timpului, aceste vedenii s-au înmulțit. Iar picioarele țopăitoare veneau din ce în ce mai aproape de sat.

Într-o duminică, pe când oamenii se întorceau de la biserică, s-a întâmplat ceva de necrezut. Un picior a avut îndrăzneala să vină, șontâc-șontâc, pe strada mare a satului. Oamenii îl priveau îngroziți, iar un gospodar de ispravă i-a ars o cârjă zdravănă. Se vede că l-a durut, pentru că s-a zbătut un pic închircit, iar apoi a luat-o la goană înapoi spre pădure. Nu s-a mai întors; însă toți oamenii văzuseră ceva foarte ciudat: piciorul era încălțat într-o cizmă veche, cum nu se mai făceau de pe vremea stră-străbunicilor. Nimeni nu mai purta așa ceva și nimeni nu mai avea în casă o asemenea cizmă. Încălțări ca acelea puteau fi văzute doar în tablouri de demult.
Atunci sătenii cu un singur picior și-au dat seama, cu mare mirare, că picioarele tăiate trăiesc mai mult decât oamenii. Și, dacă lucrurile vor continua așa, picioarele vor împânzi toate locurile.

Cu mare durere, oamenii din Ampaseriaz s-au despărțit atunci de obiceiul lor străvechi. Picioarele au mai umblat multă vreme prin păduri; însă, de la un timp, nu s-au mai văzut, pentru că nici ele nu trăiesc veșnic.

Vis de vacanță

Nu știu de ce crocodilul îmi sugerează ideea de vacanță. Probabil pentru că e verde.

Am avut un vis de vacanță.
Trebuie spus că sunt cât se poate de împotriva vacanțelor ”all inclusive”, chiar și a rezervărilor; însă, de data asta, mă bucuram și eu de condiția turistului-legumă.
Era așa cum mi-am dorit: o piscină rotundă, pe o mica ridicătură stâncoasă. În piscină apa venea printr-o cascadă mică, atât cât să-mi încânte auzul; iar apa din bazin se scurgea încet în marea albastră. Era soare și niciun nor pe cer, dar stăteam la umbră. Doar eu și un crocodil.
Din când în când înotam împreună în bazin; era un crocodil blând și frumos. Uneori mă lăsam pe spinarea lui și pluteam așa ore întregi, în derivă. Apoi mă scufundam, dădeam din picioare ca brotacul și săream -țuști- drept pe saltea, la umbra palmierilor. Acolo ronțăiam nuci de Brazilia, iar crocodilului îi dădeam ananas, savarine și tort diplomat.

Un vis, desigur, irealizabil; pentru că nu știu să înot.

A ridica o Cupă

Ce înseamnă o Cupă ridicată de un învingător?
Înseamnă victoria. Dar, înainte de a fi victorie, Cupa e o minune și un copil.
Am văzut asta în 2002, când brazilianul Cafu ținea în mâini Cupa Mondială; ca pe o minune și ca pe un copil.

Aseară a fost un fel de semifinală a Cupei Mondiale la fotbal. În urma ei, Cafu nu a fost lăsat să intre în vestiarul Braziliei pentru a-i întâlni pe jucători. Orice ar fi fost la mijloc, îmi pare rău. Dar ce-aș putea spune despre asta? Nici măcar nu sunt fan al Braziliei.

Animal beauty

Chiar dacă ești adeptul unei teorii creaționiste, e destul de previzibil răspunsul la întrebarea: cu cel fel de animal se aseamănă cel mai mult omul? Cu o maimuță. Evident.
Totuși, o femeie care seamănă cu o maimuță nu e considerată atrăgătoare. Femeile atrăgătoare sunt asemuite cu tot felul de alte animale, încât te întrebi dacă nu cumva omul e un pic zoofil, desigur în sensul larg al cuvântului.

Preferate par mamiferele copitate; femeia frumoasă e căprioară, gazelă, antilopă, cerboaică, dar chiar și văcuță (de unde numele Damaris), oaie (de unde numele Mioara) ori iapă (de rasă, eventual).
Mai poate fi pisică, în variante mai ”hard” panteră ori tigroaică (femeile puternice sunt la modă), vulpiță, puicuță, lebădă, porumbiță, veveriță. Ori, de ce nu, șerpoaică sexy și fatală.
Se folosesc și comparații mai inedite, atunci când fizicul femeii e mai ieșit din standarde: șoricuță, broscuță, vrăbiuță, gâzuță, furnicuță, iepuraș, ursuleț.

E clar că nu e frumos să fii ca o maimuță, dar se pare că e sănătos. Deduc asta din recomandările medicilor.
În primul rând să mănânc ca o maimuță, mai ales fructe și alte crudități (nu le menționez că mă indispun). Apoi să fac mișcare, hop, țop, plimbărică; inclusiv să mă legăn de niște bare, o maimuță autentică ar iubi chestia asta. Să fiu bine dispus, vesel, să socializez, că e de bine.
În aceste condiții umanitatea, cu stilul ei aparte de viață, începe să semene cu un experiment eșuat. Ne întoarcem la vărul cimpanzeu.

Noroc cu femeile, măcar ele nu seamănă cu maimuțele, ci cu alte cele.

Oldie but goldie: Aruncarea măciucii din farfurie

Pentru că Soarele se scaldă de-o vreme în această zodie retro în care m-am născut și eu (și în ton cu ultimele scrieri -hotărât sportive- de pe blog), m-am gândit să redau aici o postare mai veche. Îmi aparține și e din 2011, pe un forum unde azi nu mai intră nici Chupacabra, anume sport365.ro/forum. O găsiți și aici, cu tot cu comentarii. O, tempora! ...

***

 

Aruncarea maciucii din farfurie este un sport cu valente olimpice, inrudita cu atletismul si tirul cu bata.

Proba se desfasoara dupa cum urmeaza.

Proba A
Concurentul trebuie sa alerge de la linia de start pana la o alta linie (numita linia de lansare), tinand in maini o farfurie pe care trebuie sa stea in echilibru o maciuca ( optional - o bata de oina, un copan de strut). Daca maciuca nu sta vertical in echilibru sau daca nu ajunge la linia de lansare in timpul maxim admis, incercarea se considera ratata.
Ajuns la linia de lansare, concurentul trebuie sa lanseze maciuca din pozitia de echilibru, incercand sa o propulseze cat mai departe.

Se puncteaza 2 chestii:

1. timpul de alergare intre linia de start si cea de lansare (cat mai mic, preferabil)
2. distanta parcursa de maciuca dupa lansare (cat mai mare, preferabil)

Proba este redata schematic mai jos

Proba B
La proba B nu exista linie de lansare. Concurentul alearga de la start timp de 30 de secunde dupa care lanseaza maciuca.
Se puncteaza distanta totala parcursa de maciuca.

Așa ar trebui să fie terenul de fotbal

Mai sus am realizat o schiță aproximativă a felului în care ar trebui să arate un teren de fotbal.
În acest mod nu poți vedea ce se întâmplă în cealaltă jumătate de teren decât dacă ajungi în vârful dealului. Mi se pare corect.
Spre deosebire de asediul unei cetăți, la care cei care se apără sunt în deal, iar atacatorii în vale, aici e invers. Acest teren avantajează atacul.

Pe sub terenul de fotbal ar trebui să fie o cale ferată, cu trenuri. Pentru că fotbalul, în orice direcție de atac s-ar juca, e perpendicular pe drumurile vieții și curgerea timpului, e o evadare în altă dimensiune.
Când trecem printr-un tunel al vieții, întunecat și fără perspective, ne putem imagina că undeva, deasupra, se joacă fotbal.