Într-una din zilele trecute am cunoscut un personaj de carte. Acum e bătrân, trecut de 75 de ani, poate chiar mai mult.
Cu mulți ani în urmă, a fost sursa de inspirație a unui prieten scriitor, care l-a transformat în personaj central al unui roman. I-a păstrat până și numele. Scriitorul a murit în urmă cu vreo 30 de ani; personajul -care pe atunci avea o vârstă apropiată de a lui- încă trăiește.
E firesc să fie așa; personajele trăiesc mai mult decât scriitorul. Chiar dacă le ucide în roman, poți să deschizi oricând cartea la o pagină unde sunt încă vii.
În multe povestiri de aici apar ca personaje oameni pe care i-am cunoscut în viața de zi cu zi. Pentru că i-am transformat în personaje, probabil că îmi vor supraviețui. Și simt că asta este bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu