Dintre poveștile lui Creangă, ”Punguța cu doi bani” mi se pare mai misterioasă ca un paradox. Foarte rar am mai întâlnit ceva care să aibă atât de puțină logică pentru un adult și atât de multă logică pentru un copil.
Noi, oamenii trecuți de-o anumită vârstă, avem prea mult de-a face cu demonul plauzibilității.
Putem, de exemplu, accepta faptul că rinocerul poate să zboare învârtindu-și coada ca pe o elice; dar în acest caz nu pricepem de ce vaca sau elefantul nu pot să zboare așa.
Am de multe ori norocul de a asculta încă o dată ”Punguța cu doi bani”, povestită de soția mea băiatului nostru. Desigur, el o înțelege mult mai bine decât aș putea să o înțeleg eu; îi place mult, pentru că este cu totociu' (cocoșul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu