Oul de piatră

Acum mii de ani, pe vremea înfloritoarei civilizații minoice, în mai multe orașe din insula Creta trăiau câteva sute de femei dintr-o stirpe ciudată; renumite prin frumusețea, înțelepciunea și viața lor lungă -multe din ele erau mari preotese-, se trăgeau dintr-o singură strămoașă și puteau să nască doar femei.
A durat mai mult de o sută de ani până când cretanii și-au dat seama, cu mare uimire, de acest lucru, care a ajuns până la urechile regelui.

Iar acesta le-a chemat într-o zi la palatul din Knossos, din toate colțurile insulei, pe toate cele câteva sute de femei, urmașe ale uneia singure și care nu născuseră vreodată un băiat. Hotărârea regelui a fost grea, dar spre binele țării; perpetuarea acestui neam femeiesc ar fi putut duce cândva la sfârșitul tuturor pământenilor, așa încât le-a exilat pe toate pe o mică insulă a mării Egee.
O corabie regală le aducea din când în când toate cele necesare unui trai îmbelșugat; proviziile erau aruncate de la bord pe țărm. Alte corăbii din flota cretană vegheau ca nimeni să nu ajungă pe insulă și nimeni să nu plece de pe ea.
După mai multe zeci de ani, stirpea femeilor exilate s-a stins aproape de tot. Se povestește însă că aceea care era cea mai bătrână dintre ele le-a supraviețuit aproape tuturor și, înainte de a muri, a născut; nu o ființă omenească, ci o piatră mare și rotundă, asemenea unui ou.
Regele din Knossos a aflat cumva și acest lucru; unii spun că prin iscoade, alții -că i-a fost vestit într-un vis. În fruntea unei întregi flote războinice, s-a îndreptat spre insulă, crezând că acela care va izbuti să ia oul de piatră va deveni stăpânul lumii.

Un cutremur mare, însă, a scufundat întreaga insulă, împreună cu femeile care mai trăiau acolo; valurile care i-au urmat au nimicit cea mai mare parte din flota regelui. Iar oul de piatră e și acum undeva pe fundul mării.