marți, 27 august 2013

Singur pe Pământ

Probabil ca mulți alți pământeni, cândva și eu am visat și mi-am imaginat că am rămas singur pe planeta Pământ.

Într-una din variante, toți oamenii plecaseră într-o noapte pe altă planetă, foarte departe și fără să îmi spună. M-am trezit dimineața singur în casă, singur în oraș, singur pe pământ; și m-a apucat disperarea. Am început să scrijelesc pe asfalt un mesaj pentru pământenii aflați departe și pentru cei care vor veni pe Pământ după moartea mea; o mărturisire a deznădejdii, amestecată cu un fel de blestem pentru cei care mă părăsiseră.
Alteori, însă, când mă gândeam mai bine, mă împăcam cu soarta mea. Începeam să cotrobăi prin casele vecinilor, îmi alegeam orice mașină doream, chiar și un avion. Mă plimbam ca un rege prin orașul meu, doar asfalt și blocuri, devenit pustiu și întins până la marginile lumii. În unele vise ori reverii, plecarea pământenilor era doar temporară, aveau să se întoarcă peste vreo douăzeci sau treizeci de ani, după ce o anume primejdie -care nu mă afecta- va fi trecut.

Alteori nu rămâneam chiar singur pe Pământ; rămâneam doar eu și omul-vulpe.
Omul-vulpe avea botul prelung și urechile ascuțite, iar chipul și trupul îi erau acoperite cu blană neagră. La spate avea o coadă stufoasă, neagră și ea. Încolo, arăta ca un om și era îmbrăcat la fel. Deși fusese abandonat pe Pământ ca și mine, motivul era altul.
Relațiile cu omul-vulpe erau ambivalente; uneori voia să mă mănânce, alteori pur și simplu să stea de vorbă. Uneori vorbea, alteori lătra; l-am văzut foarte rar lătrând, dar îl auzeam deseori și ghiceam din ton care îi sunt intențiile față de mine. Dealtfel, aproape întotdeauna știam la ce să mă aștept; uneori mă pândea și îi simțeam prezența.
O singură dată n-am știut ce are de gând; era o zi însorită, spre seară și mă întorceam acasă; de pe acoperișul unui bloc vecin, omul-vulpe îmi aștepta sosirea. S-a întins leneș la soare, ca și când ar fi vrut să mai facă un pic de plajă. Atunci m-am neliniștit și m-am trezit din vis.

2 comentarii:

  1. Omul vulpe apare foarte des in mitologia japoneza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred că era același; sunt foarte străin de lumea japoneză, aproape că nu contează pentru mine.

    RăspundețiȘtergere