Dacă îi întrebi pe pasionați ce le place la ardeiul iute, foarte mulți vor răspunde că aroma. În afară de faptul că e iute, chiar foarte iute, ardeiul acesta e mult mai înmiresmat și gustos decât celălalt, care și-a pierdut iuțeala.
Mă gândesc că e cam la fel și cu urcatul pe munte. Urci pentru frumusețea muntelui, care devine oarecum fadă -ca ardeiul gras- dacă nu e piperată cu oboseală și uneori pericol; ca și în cazul ardeiului iute, simți mai întâi iuțeala și abia apoi aroma; cea nebănuită, dar dorită.
Unii sunt mai obișnuiți cu iuțeala și gustă de la început mai din plin. Eu, consumator ocazional de ardei iute și din ce în ce mai ocazional turist montan, resimt câteodată destul de dureros acele senzații arzătoare; dar merită, pentru că mireasma divină e inseparabilă de iuțeala urcușului ori a ardeiului.
De ce oare ardeiul iute se consuma des in tarile calde? India, Mexic. N-am auzit norvegieni sau rusi sa manance ardei iute.
RăspundețiȘtergereMă gândeam la posibilitatea să șterg această postare; acum, că a apărut un comentariu, nu o mai șterg.
RăspundețiȘtergereCred că în țările acelea există o tradiție a gustului piperat. Și ungurii mănâncă mult ardei iute, mai ales sub formă de boia.
La noi cred că oltenii sunt consumatori mai mari. Îmi place mult cu ciorbă fierbinte și un pahar de țuică.