Cetatea lui Vodă Costea

Despre voievodul Costea al Moldovei se cunosc puține lucruri; se poate însă ca el să fi ridicat cetatea despre care e vorba într-o ciudată poveste.

Vodă Costea se hotărâse deci să ridice o cetate de piatră pe vârful unui deal.

Voievodul împărtășea credința veche că zidurile nu vor sta în picioare și cetatea se va nărui dacă în clădire nu e închis un suflet. Însă, după ce a cugetat îndelung, Vodă Costea a poruncit ca în toate zidurile cetății, de la temelie până sus, să fie puse oale cu vin.
Bine smălțuite și ferecate, oalele aveau în ele cel mai bun vin roșu al Moldovei. Toate câte au fost aduse au fost zidite în cetate; nimeni nu a gustat din ele în afară de însuși Vodă, era poruncă strașnică, iar cine ar fi călcat-o era pedepsit cu tăierea capului.

Domnind pentru scurtă vreme, Costea Vodă nu a mai apucat să se bucure prea mult de isprava lui. Aflată cam fără rost în afara drumurilor umblate, cetatea nu a fost, vreme îndelungă, încercată de vrăjmași. În vremea lui Ștefan cel Mare, însă, pe când năvăliseră în Moldova, niște turci au înconjurat-o, gândindu-se că în acea cetate ascunsă se vor afla ceva comori. Se povestește că din zidurile lovite de tunuri a curs peste turci sânge adevărat, revărsându-se la poalele cetății. Îngroziți, turcii au luat-o la goană și nu s-au mai întors.
Cu vremea, cetatea s-a prefăcut apoi în ruină. Se spunea că tăinuiește ceva temut și nemaivăzut. La câteva veacuri după loviturile turcilor, o ceată de tâlhari i-a spart încă o data zidurile. Sângele care a țâșnit din piatră le-a ars hoților pielea și ochii; au fugit și ei, asemenea turcilor de demult, răspândind cuvântul despre acel loc blestemat.

Azi nu se mai cunosc nici urmele cetății; zidurile s-au îngropat cu totul în deal, păstrând în ele la loc neștiut, bine ferecate, oalele cu cel mai bun vin al Moldovei.