Într-o vară, cu nu mai mult de vreo 10 ani în urmă, eu și soția mea ne îndreptam cu rucsacii în spate spre poiana unei cabane, când ne-a ajuns din urmă o mașină; un IMS vechi, la volanul căruia era un cioban. Mergea către o stână- nu departe de cabana noastră- și s-a oferit să ne ia și pe noi. Mașina ne-a hurducat creierii o vreme pe ceea ce părea să fie un drum, de-a dreptul prin bolovani mari și șuvoaie de apă, aparent fără nicio grijă din partea șoferului. Din urmă venea o altă mașină de teren, numită îndeobște ”jeep”, deși e produsă de o firmă japoneză. La un moment dat jeepul s-a dat bătut și a tras pe dreapta ”drumului”, în timp ce IMS-ul își continua netulburat traseul. Ciobanul a oprit în preajma cabanei, unde am coborât pe teren ferm; apoi i-a dat bice mai departe, urcând de-a coasta cu mașina spre stână. Am stat un timp la cabană, înainte de a ne întinde cortul, pentru că afară începuse o furtună; după vreo oră au ajuns la cabană și cei din jeep, veniți pe jos și uzi ciuciulete.
Din partea mea, nu aș construi niciun fel de drum pe care mașinile să poată merge spre cabane. Nici măcar cele de teren. Din fericire, însă, în țara noastră nimeni nu se prea obosește să construiască drumuri; nici pentru mașini, nici pentru oameni.
Dacă oamenii ar fi mașini, pot spune că în țara noastră mașinile de lux ori de Formula 1 n-au ce face decât să meargă prin hârtoape și drumuri de țară, ca Daciile 1300 ori IMS-urile. După vreo 10 ani hârșiți, toate arată cam la fel.
E o țară în care caii de curse trag alături de boi în jug, dacă nu le vine ideea să o ia la goană, în galop, spre alte meleaguri. O țară în care e bine să fii veșnic oportunist, deci să nu ajungi specialist niciodată.
O țară pentru mașini de teren, din alea adevărate, nu de fițe; mașini cu genă de tanc, conduse de ciobani veseli și netemători de furtuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu