"Când ajunse la casa omului care mânca oameni, Deganawidah se urcă pe acoperiș și se întinse la gura hornului. Așteptă până ce omul se întoarse acasă, cărând cu sine un trup omenesc. Deganawidah privi în jos prin gaura hornului la omul ce se aplecă peste un vas cu apă. Bărbatul văzu chipul lui Deganawidah oglindit în apă, dar crezu că e propriul său chip. Se întrebă cum de nu băgase de seamă că pe fața lui stă întipărită atâta înțelepciune și dreptate. Gândi că nu poate fi chipul unui om care mănâncă oameni și duse vasul afară din casă ca să-l deșerte. Apoi Deganawidah intră în vorbă cu omul acesta.”
”Finding the man’s cabin empty, Dekanahwideh climbed to the bark roof and, lying prone, peered down through the smoke hole. Below him he saw a kettle of water on the fire. When the Onondaga warrior returned to his cabin and looked into the kettle, he saw a reflection of Dekanahwideh’s face. Since no one else was in the cabin, the warrior thought it was a reflection of his own face; and he was struck by the contrast between the brutal life he was leading and the strong, gentle nobility of the face looking up at him out of the water. In revulsion, he emptied the kettle of its human contents and sat brooding by the fire over his failure to live up to what he now recognized to be his own true nature.” (http://www.biographi.ca/)
(dintr-o legendă irocheză; textul în română apare într-un volum al colecției ”Povești nemuritoare”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu