Zac tăcuți strămoșii noștri,
Nici un semn nu ne vorbește
Și nu poate spune nimeni
Cine-anume-n locu-acela
E-ngropat din alte vremuri.
Știm că-i un strămoș de-al nostru,
Nu-i cunoaștem, însă, neamul
Și nici semnul lui de luptă;
Nu știm de era un biber,
Urs sau, poate, vultur falnic.”
(H.W. Longfellow, “Cântarea lui Haiavata”; trad. Mihail Maievski)
*
Într-o conferință, Borges amintea că expresia ”Scripta manent, verba volant” nu înseamnă că vorba rostită este efemeră, ci că scrisul e durabil și mort.
Unul din marile rosturi ale semnelor scrierii este, după spusele căpeteniei Hiawatha, acela de a sta pe morminte. Acolo semnele sunt în deplinătatea lor.
Cărțile poartă în sine liniștea și nedeplinătatea unor cenotafe; departe de ele, viul care a fost s-a pierdut cândva pe mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu