Anca şi Zorin

Încep acest an chiar cu o amintire din Cretacic; e vorba despre două personaje din oraşul meu, care pe vremea aceea erau liceeni.

Despre Anca nu prea am ce spune; apare prima în titlu doar din cauza ordinii alfabetice. De fapt, ar trebui să menţionez că era blondă (de la natură) şi arăta bine, chiar foarte bine pentru majoritatea oamenilor; chiar şi pentru un băiat de 10-11 ani, cât aveam atunci.
Zorin, însă, mi se părea cu adevărat fascinant, pentru că avea o ditamai freză afro. Probabil că profesorii nu se legau de acest amănunt pentru că omul era foarte studios, respectuos şi în general un băiat fin. În plus, avea părul creţ natural, după cum Anca era blondă, aceste excentricităţi fiind trecute uneori cu vederea chiar şi în acele vremuri.
Zorin şi Anca erau prieteni şi se plimbau împreună. Mă bucuram sincer pentru el; nu pricepeam cum stau lucrurile, dar mi se părea că, într-un anume fel, a dat lovitura.
În studenţie, însă, se pare că s-au despărţit. Am văzut-o pe Anca în compania altui tip, tot din oraş, un individ total neinteresant. Nu avea freză afro, de fapt nu o avea nicicum. Era la fel de tuns ca toţi ceilalţi. Ce chestie.

În urma unei despărţiri dureroase, mulţi bărbaţi îşi îneacă amarul în băutură. Zorin, însă, s-a apucat de fumat. În vacanţă îl vedeam deseori plimbându-se singur şi fără ţintă pe străzi, tot mai livid, cu o ţigară în colţul gurii. Orice fel de ţigară, de la Kent la Carpaţi fără filtru. Am auzit că a ajuns un student eminent; nu ştiu dacă l-o fi ajutat în vreun fel nicotina.
În tot cazul, fumatul dăunează sănătăţii, deci nu vă apucaţi de aşa ceva, orice s-ar întâmpla în viaţă.

Moş Crăciun

Din când în când găsesc prin casă câte un lucru (o carte, o cană, o insignă, o jucărie etc.) despre care nu am nicio idee de unde provine. Presupun că mi le aduce Moş Crăciun (am făcut şi o listă cu alţi suspecţi pe care, însă, logica i-a eliminat).

De obicei aceste lucruri sunt bine ascunse şi le găsesc doar cu ocazia unei curăţenii generale, care are loc (împotriva voinţei mele) chiar în preajma Crăciunului.
Probabil că Moşul mi le-a adus de fapt anul trecut, ceea ce mă bucură, pentru că sunt un tip mai paseist.

Ursul în Sahara, lacrimi şi survival

Din când în când mă mai uit la show-ul lui Bear Grylls. Nu sunt prea mare fan, mai ales că unele acţiuni de "supravieţuire" ale lui mi se par de-a dreptul idioate (cum ar fi să "scurtezi drumul" printr-o peşteră activă, mergând prin tumultuosul râu subteran cu o torţă care arde doar 5 minute ... ). În fine, the show must go on.

La ultimul episod văzut, omul era, din câte mi-am dat seama, în munţii Ahaggar din Sahara. Eram atent doar la peisajul indescriptibil, cu stâncării şi deşert.
La un moment dat, însă, Bear îşi aduse aminte de răposatul lui tată, cu care făcea drumeţii la munte; şi, pentru copilul-Bear, nu era important faptul că merge la munte, ci timpul petrecut cu tatăl lui.
Aici mi-au dat lacrimile şi în scurt timp era să plâng cu muci.
Bear îşi depăna în continuare amintirile, remarcând cât de ciudat e că mersul în natură cimentează legăturile dintre oameni. Şi cam atât a filosofat. Nu e omul care să zgârme Misterul ori să-l pună în ramă.

Pe urmă s-a apucat să caute apă şi a găsit. Se prelingea pe nişte stânci, apă de Sahara, cea mai bună apă din lume, cred. Cum însă nu există sete fără foame, a dibăcit printre pietre şi o biată broscuţă.
Ce-a făcut cu broscuţa ? Aţi ghicit.

Biata broscuţă... să fii broască în deşertul Sahara (!) şi să mori decapitată în gura omului care mănâncă orice fără să fie chinez, doar pentru distracţia telespectatorului... Hai, Bear, du-te-n forţele speciale!

O problemă de minim

Dacă stai nemişcat şi ţii pe spatele gol, timp de 3 ore, o placă de 1 metru pătrat răcită constant la 0 grade, răceşti. Dacă placa are însă un milimetru pătrat, sunt sigur că nu răceşti. Care este aria minimă a plăcii a.î. să răceşti ?

Legenda Ohabei de sub Piatră

Ohaba de sub Piatră este un sat cunoscut mai ales prin prisma munţilor Retezat; de obicei "retezatistul" coboară din tren în halta Ohaba de sub Piatră, unde îl aşteaptă un nene sau un alt nene cu patru roţi, care îl urcă până aproape de intrarea în Parcul Naţional. Altfel, drumul pare destul de lung, mai ales la urcuş.

Am aflat de curând legenda Ohabei de sub Piatră.

Se povesteşte că, demult, pământul era stăpânit de uriaşi. Într-o bună zi, unul din ei a ajuns la poalele Retezatului, unde a observat o piatră foarte mare. A ridicat-o şi - ce să vezi ? - dedesubt mişunau nişte omuleţi.

Adoptă un brad artificial !

Brăduțul artificial e singur și foarte nefericit din cauză că nu este natural.

Este un fel de meta-Pinocchio. Ca și el, suferă că nu este viu și adevărat; însă Pinocchio era de lemn veritabil, iar pentru bradul artificial a fi lemnos e doar un vis sublim și zadarnic.

Adoptă un brad artificial ! Fă-l fericit cu ocazia Sărbătorilor, iar după aceea redă-i libertatea de a alege.

Randament

Se pare că orice avantaj ( = câştig, scofală ) este compensat în viaţă printr-un dezavantaj -mai mult sau mai puţin vizibil - de acelaşi calibru. Aşa încât suma câştigurilor şi pierderilor ar trebui să rămână constantă. În realitate se pierde mai mult decât se câştigă şi asta din cauza randamentului, care nu este niciodată 100%.

Diferenţa dintre pierdere şi câştig, un fel de căldură disipată, poluează mediul ambiant, deci oamenii sunt nişte nenorociţi care poluează mediul.